Votul prin corespondență va fi aplicat doar la alegerile parlamentare

| 27 oct, 18:28

Votul prin corespondență va fi aplicat doar alegerilor parlamentare, a decis marți Comisia parlamentară pentru cod electoral, care a adoptat un amendament propus de PSD în acest sens.

Președintele comisiei, Gabriel Vlase, a spus că proiectul de lege privind votul prin corespondență va fi unul pilot, iar votul prin corespondență se va aplica deocamdată doar la alegerile pentru Camera Deputaților și Senat, urmând ca, "în funcție de ce se întâmplă în toamna anului viitor, când vor fi alegeri parlamentare", să se aplice acest vot și pentru alte tipuri de alegeri.

PNL s-a abținut la votul pentru acest amendament.

Citește și:  SONDAJ INSCOP: Cei mai mulţi români sunt de acord cu organizarea simultană a parlamentarelor şi prezidenţialelor

Un alt amendament propus de PSD și adoptat de comisie prevede că divulgarea secretului votului poate intra sub sancțiunea legii penale, la fel și exercitarea votului în numele altei persoane, relatează Agerpres.

Parlamentarii din Comisia pentru cod electoral au eliminat din proiectul de lege prevederea potrivit căreia cetățenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să voteze prin corespondență se puteau înscrie în Registrul electoral online.

Comisia a mai decis că "cetățenii români cu domiciliul în străinătate care doresc să se înregistreze pentru votul prin corespondență trebuie să se înscrie în Registrul electoral, cu opțiunea pentru votul prin corespondență în baza unei cereri scrise datate și semnate, depuse personal sau transmise prin poștă către misiunea diplomatică sau oficiul consular din statul de domiciliu sau reședință, la care anexează o copie a pașaportului cu mențiunea statului de domiciliu, respectiv o copie a actului de identitate".

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ