Ziua judecăţii pentru Dragnea. Ultimul termen în dosarul "Bombonica"

| 25 apr, 09:32

Miercuri este ultimul termen în procesul "Bombonica" în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

Liviu Dragnea, la un pas de sentință în dosarul DGASPC Teleorman. Azi este ultimul termen al procesului în care președintele PSD este judecat.

Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, alături de fosta sa soţie Bombonica Prodana, dar şi de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

Tot azi, liderul PSD, dar și ceilalți inculpați țin pledoariile finale.

La termenul anterior, judecătorii au cerut o confruntare între şefa DGASPC Teleorman şi Liviu Dragnea, iar poziţiile celor doi au fost contradictorii.

La ieşirea din sală, evident iritat de insistenţele jurnaliştilor, liderul PSD a încercat să scurteze schimbul de întrebări şi răspunsuri pe motiv că "suntem toţí obosiţi". Întrebat dacă e supărat pe fosta soţie, Bombonica Prodana, care prin plata prejudiciului pare să-şi fi recunoscut vina, liderul PSD a răspuns că nu are de ce să fie supărat. "Doamne ferește, ea are avocații ei, deciziile ei (...) Sincer, mă întrebați cum cred că va aprecia instanța", a mai precizat Dragnea. De altfel, liderul PSD a afirmat că a aflat dimineaţă despre faptul că fosta consoartă a plătit daunele.

Bombonica Prodana a cerut, miercuri, judecătorilor ÎCCJ încetarea procesului împotriva sa în dosarul DGASPC Teleorman, susţinând că a achitat prejudiciul imputat.

Liviu Dragnea a precizat că este nevinovat şi nu recunoaşte acuzaţiile aduse. Liviu Dragnea a explicat că în perioada 2006-2012 a activat în cadrul Consiliului Judeţean Teleorman, ca preşedinte, fiind şi şeful PSD Teleorman, precizând că nu avea nicio relaţie privilegiată cu cele două femei care ar fi fost angajate fictiv la Direcţia de Asistenţă Socială din judeţ.

În absența lui Liviu Dragnea, la Instanţa Supremă s-au făcut dezvăluiri bombă în procesul Bombonica. "Dragnea era Dumnezeu la DGASPC Teleorman! Şi acum e!". Afirmația îi apartine unei angajate a Direcției de Asistenţă Socială, audiată ca martor în proces.

Maria Vasii, avocata lui Liviu Dragnea, a afirmat că aceste afirmaţii sunt subiective. "Ele nu sunt susţinute de nicio dovadă. Nu cunoaştem ce anumne a determinat o asemenea mărturie. Din punctul nostru de vedere nu pot avea o valoare probatorie deosebit", a precizat aceasta.

Pe de altă parte, martorul în proces a spus că se teme pentru siguranţa sa şi că în continuarea Liviu Dragnea e Dumnezeu în Teleorman. "Tuturor le e teamă în prezent de el", a spus acesta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ