ZIUA REGELUI. Regele Mihai împlineşte sâmbătă 93 de ani

| 24 oct, 2014

Maiestatea Sa Mihai I, fostul rege al României, împlineşte, sâmbătă, 93 de ani. Născut la 25 octombrie 1921, a fost suveran al României între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930, precum şi între 6 septembrie 1940 şi 30 decembrie 1947.

ZIUA REGELUI. Stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a, MS Mihai I este una dintre ultimele figuri publice în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Prin relaţiile sale cu marile case domnitoare din Europa, după 1990, regele Mihai a avut un rol important în integrarea României în NATO şi UE.

Regele Mihai este foarte popular nu numai la noi, ci şi în Europa, fiind invitat la toate evenimentele importante ale monarhiilor occidentale.

Casa Regală a făcut public programul evenimentelor din Bucureşti şi Sinaia, din perioada 23-30 octombrie, dedicate Regelui Mihai I, la împlinirea vârstei de 93 de ani.

Potrivit Casei Regale, sâmbătă, 25 octombrie, Ateneul Român va găzdui, începând cu ora 18.00, a şaptea ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României.

'Fondurile obţinute în urma concertului vor fi folosite pentru sprijinirea tinerilor artişti beneficiari ai programelor Fundaţiei. Concertul Regal va fi susţinut de pianista Alexandra Dăriescu, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, sub bagheta maestrului Tiberiu Soare. Cu această ocazie, în foaierul Ateneului Român, vor fi organizate standuri de carte regală care vor cuprinde titluri precum 'Anul Regelui', 'Maşinile Regelui', 'Muzica Regelui', 'Jubileul Regelui' şi 'Lumea Regelui' apărute, în decursul anilor, la Curtea Veche Publishing şi la Editura Polirom', precizează comunicatul de marţi al Casei Regale.

Fostul suveran al României, Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi al reginei Elena, prinţesă a Greciei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ