Acordul de la Geneva – ce prevede, ce şanse sunt pentru respectarea lui

| 19 apr, 2014

După mai multe luni de conflict şi tensiuni accentuate, care amenințau să devină un factor destabilizator în întraga regiune a Mării Negre, criza din Ucraina pare să își fi găsit în sfârșit o rezulvare, după ce la Geneva s-a  ajuns la un acord diplomatic între reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, Uniunii Europene şi Statelor Unite.

După luni de zile de proteste, îndepărtarea lui Viktor Ianukovici din funcţia de preşedinte al Ucrainei nu a adus liniștea așteptată, ci, dimpotrivă, o nouă escaladare a tensiunilor, după ce noua putere instalată la Kiev a abrogat legea care prevedea utilizarea limbilor regionale în instituţiile publice locale.

Decizia de abrogare a legii a scos în stradă locuitorii provinciilor rusofone, ulterior regiunea autonomă Crimeea proclamându-și independenţa și solicitând alipirea la Rusia în urma unui referendum controversat. Precedentul a alimentat noi tensiuni, în mai mult zone ale Ucrainei cu majoritate rusofonă militanţii proruşi ocupând clădiri ale administrației şi constituindu-se în miliţii. În urmă cu o săptămână separatiştii care au preluat controlul instituţiilor guvernamentale din Odesa şi Doneţk au proclamat independenţa acestor regiuni. În tot acest timp, Rusia a utilizat ca mijloc de presiune atât amenințarea internvenției armate cât, mai ales, arma energetică.

Din fericire, chiar dacă situaţia din teren părea din ce în ce mai gravă, analiştii vorbind chiar despre pregătirea unei invazii militare din partea Rusiei, diplomația a reușit să iasă învingătoare. În urma negocierilor de la Geneva, reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, Uniunii Europene şi Statelor Unite au ajuns la un acord cu privire la soluţionarea crizei din Ucraina. Documentul semnat de către părţile implicate în negocieri prevede măsuri în etape care să ducă la abţinerea de la violenţă.

S-a stabilit eliberarea locurilor publice ocupate de militanţi, evacuarea clădirilor ocupate şi dezarmarea militanţilor înarmaţi. În ceea ce priveşte miliţiile înarmate, documentul mai prevede şi amnistia pentru cei care vor respecta prevederile acordului, cu excepţia celor care au comis crime capitale. La implementarea acestui acord va contribui Misiunea de supraveghere a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa care va ajuta Ucraina la dezarmarea miliţiilor separatiste proruse.

Foarte probabil, acordul la care s-a ajuns nu ar fi fost posibil dacă autoritățiel de la Moscova nu ar fi privit vești foarte îngrijorătoare dinspre economie. Astfel, datele statistice privind evoluția principalilor indicatori economici arătau o îngrijorătoare tendință a economiei ruse de a reintra în recesiune. Ca urmare, Rusia nu îşi permitea economic să facă faţă unor sancţiuni şi din acest motiv a fost interesată de o soluţie diplomatică.

Implementarea acordului se dovedeşte însă a fi dificilă de la început, în condiţiile în care după semnarea documentului de la Geneva au apărut deja primele obstacole, cum ar fi faptul că separatiştii proruşi din Doneţk au refuzat să evacueze instituţiile guvernamentale ocupate. Cu toate acestea, importanța acordului la care s-a ajuns este majoră, el reprezentând un pas serios înainte pentru rezolvarea pe cale amiabilă a crizei ucrainiene.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ