UPDATE Atac sinucigaş cu BOMBĂ în estul Afganistanului: 16 morţi, între care patru soldaţi ai NATO

| 08 iul, 2014

UPDATE Şaisprezece persoane, între care patru soldaţi ai NATO, au fost ucise marţi într-un atac sinucigaş comis de talibani în estul Afganistanului şi îndreptat împotriva Forţei internaţionale, au anunţat Alianţa şi autorităţile locale, după cum transmite AFP.

UPDATE 'În această dimineaţă, un kamikaze a vizat un grup de soldaţi străini' în provincia Parwan şi 'patru soldaţi străini, doi poliţişti şi 10 civili au fost ucişi', a declarat pentru agenţia citată Waheed Sediqqi, purtător de cuvânt al guvernatorului din Parwan.

ISAF (forţa de asistenţă pentru securitate) a confirmat moartea a patru dintre soldaţii săi, fără a preciza deocamdată naţionalitatea acestora.

Anterior, agenţia Reuters a transmis că atentatul din Parwan s-a soldat cu moartea a cel puţin şase militari ai NATO, notând că este cel mai grav atac lansat în acest an împotriva forţelor internaţionale.

Talibanii au revendicat atacul via Twitter. 'În această dimineaţă, în jurul orei 08.00 (03.30 GMT), unul din combatanţii noştri a comis un atac sinucigaş împotriva forţelor speciale americane în districtul Bagram, în provincia Parwan. Curajosul combatant a făcut să explodeze vesta sa şi 15 membri ai forţelor speciale au fost ucişi sau răniţi', se arată în mesajul talibanilor, care în mod obişnuit exagerează bilanţul acestui tip de atacuri.

Aproximativ 3.450 de soldaţi ai coaliţiei internaţionale conduse de SUA au fost ucişi în Afganistan de la începutul operaţiunilor în această ţară.

În prezent, în Afganistan au rămas 50.000 de soldaţi ai NATO, în majoritate americani, faţă de 150.000 în 2011.

Mandatul NATO se încheie în decembrie 2014, urmând ca pe teritoriul afgan să rămână în 2015 aproximativ 10.000 de soldaţi, dacă noul preşedinte al Afganistanului va semna tratatul de cooperare militară (BSA).

Cel puţin şase militari ai NATO au fost ucişi marţi în Afganistan, într-un atac sinucigaş cu bombă comis în provincia Parwan, la nord-est de Kabul, a anunţat poliţia afgană, potrivit Reuters.

Este cel mai grav atac lansat în acest an împotriva forţelor internaţionale, notează agenţia citată.

Atentatul nu a fost revendicat, iar naţionalitatea militarilor NATO ucişi nu a fost precizată deocamdată. Forţa internaţională ISAF nu a făcut până în prezent declaraţii cu privire la acest atac.

AFP citează, în schimb, un comunicat al ISAF care indică că patru soldaţi ai NATO au fost ucişi marţi în estul Afganistanului, într-un atac al 'forţelor inamice'.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ