ATENTAT ÎN MAREA BRITANIE! Explozie soldată cu 22 morți și 59 răniți la un concert în Manchester LIVE

| 23 mai, 08:02

UPDATE ORA 09.23 Bilanțul victimelor atentatului de la Manchester a crescut la 22 de morți si 59 de răniți (poliția).

Poliția britanică a anunțat că tratează ca pe un atac terorist o explozie produsă luni seara la sala de concerte Manchester Arena, la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande, transmit agențiile de presă internaționale. Un bilanț actualizat al poliției confirmă că incidentul s-a soldat cu 19 morți și aproximativ 50 de răniți.

MAE român reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord: 0044 20 76029833; 0044 20 76027328;0044 20 76036694; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau pe numărul de urgență al misiunii diplomatice 0044 7738716335.

Poliția britanică a anunțat că tratează ca pe un atac terorist o explozie produsă luni seara la sala de concerte Manchester Arena, la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande, transmit agențiile de presă internaționale. Un bilanț actualizat al poliției confirmă că incidentul s-a soldat cu 19 morți și aproximativ 50 de răniți. 

Potrivit indiciilor inițiale, ar putea fi vorba de un atentat sinucigaș, au declarat agenției Reuters doi oficiali americani, sub rezerva anonimatului. 

Poliția a făcut cunoscut că în zonă mai există un obiect suspect și că va efectua o explozie controlată la câteva zeci de metri de locul deflagrației ucigașe.

Un bilanț actualizat al poliției confirmă că incidentul s-a soldat cu 19 morți și aproximativ 50 de răniți. 

Martorii au afirmat inițial că au auzit o bubuitură puternică, iar în rețelele sociale de pe internet au fost postate imagini cu spectatori fugind de la concert.

Forțele de ordine au izolat zona și au întrerupt traficul feroviar spre gara Victoria din Manchester, aflată în apropiere. 

Manchester Arena, cu 21.000 de locuri, este cea mai mare sală de concerte din Europa. BBC transmite că printre spectatori se aflau mulți copii. Un purtător de cuvânt al Arianei Grande a declarat că aceasta nu a pățit nimic. 

UPDATE ORA 3.20 Incident soldat cu morți la un concert al Arianei Grande la Manchester

Poliția britanică a anunțat că tratează ca pe un atac terorist o explozie produsă la sala de concerte Manchester Arena, la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande. Incidentul s-a soldat luni seara cu victime, transmit agențiile de presă internaționale. BBC informează că sunt cel puțin 10 morți. 

Martorii au afirmat inițial că au auzit o bubuitură puternică, iar în rețelele sociale de pe internet au fost postate imagini cu spectatori fugind de la concert. 

Forțele de ordine au izolat zona și au întrerupt traficul feroviar spre gara Victoria din Manchester, aflată în apropiere.

Un comunicat al poliției a anunțat că sunt mai multe victime — morți și răniți — fără a preciza numărul acestora. BBC transmite că printre spectatori se aflau mulți copii. Un purtător de cuvânt al Arianei Grande a declarat că aceasta nu a pățit nimic. 

ORA 02.53 Incident soldat cu morți la un concert al Arianei Grande la Manchester

Poliția britanică a confirmat pe Twitter că intervine la sala de concerte Manchester Arena, unde un incident la finalul unui concert al solistei americane Ariana Grande s-a soldat luni seara cu victime, transmit agențiile de presă internaționale.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ