AVION PRĂBUȘIT. Legist: Zeci de trupuri lipsă din trenul mortuar

| 22 iul, 2014

Avion prăbușit Ucraina. Şeful echipei olandeze de medici legişti care se află la Harkov spune că trenul care ajuns astăzi în oraşul ucrainean a adus numai 200 de trupuri, mult mai puţine decât pretindeau rebelii.

Catastrofă aviatică. Şeful echipei de medici olandezi, Jan Tuinder a declarat că investigatorii trebuie să se întoarcă la locul prăbuşirii avionului pentru o altă investigaţie.

„Nu vom pleca de aici până când toate rămăşiţele nu vor părăsi această ţară. Astfel încât vorm fi nevoiţi să ne întoarcem şi să negociem din nou cu oamenii de acolo”, a spus el, potrivit BBC.

Premierul separatist al regiunii Doneţk, Aleksander Borodai, spusese că s-au trimis cu trenul frigorific 282 de cadavre şi 87 de fragmente umane.

Separatiştii proruşi au predat oficialilor malaezieni sosiţi la Doneţk cutiile negre ale avionului prăbuşit joia trecută. De asemenea, ei au anunţat că, pe o rază de zece kilometri în jurul locului unde s-a prăbușit aeroanva vor înceta focul pentru ca experţii internaţionali să-și poată continua ancheta.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ