Ce rişti dacă verifici email-ul de serviciu seara şi în week-end

| 24 sep, 2014

Verifici de acasă email-ul de serviciu sau primeşti în week-end telefoane legate de serviciu? Aceste acţiuni, aparent inofensive, îţi pot afecta negativ sănătatea, arată un studiu realizat în Germania.

Studiul a fost efectuat pe 57.000 de persoane din Europa, dintre care jumătate lucrau în afara programului normal de lucru – o tendinţă încurajată de accesul facil la documente de serviciu, cu ajutorul smartphone-urilor şi al tabletelor.

Ce au constatat cercetătorii? Persoanele care lucrau seara şi în week-end aveau şanse mai mari de a se plânge de insomnii, dureri de cap, oboseală, anxietate şi probleme gastro-intestinale.

De asemenea, munca în afara programului normal de lucru era asociată cu probleme musculare şi cardiovasculare, au constatat cercetătorii din cadrul Society for Labour, Industrial and Organizational Psychological Research din Oldenburg, Germania.

Ei au făcut un apel la instituirea unor reglementări mai stricte, care să împiedice invadarea vieţii personale de către problemele de serviciu.

Progresul tehnologic, au explicat ei, a dat naştere unei culturi ce pretinde oamenilor să fie permanent disponibili pentru treburi de serviciu. Însă timpul liber, lipsit de orice preocupare pentru serviciu, este esenţial pentru recuperarea organismului, spun autorii studiului, care şi-au publicat concluziile în jurnalul Chronobiology International.

Chiar şi un volum mic de muncă suplimentară, în afara orarului stabilit, poate provoca probleme de sănătate, a explicat dr. Anna Arlinghaus, expert în sănătate publică şi conducător al studiului.

Un studiu anterior, realizat de compania Pixmania în 2012, arăta că accesul la un smartphone „lungeşte” cu două ore ziua de muncă.

În ultimii ani, mai multe companii germane – printre care Daimler, Volkswagen, Deutsche Telekom – au implementat politici şi tehnologii menite să împiedice transmiterea către angajaţi a mesajelor email pe probleme de serviciu, seara după orele de serviciu, în week-end şi în perioada concediilor.

În Franţa au fost introduse, chiar de la nivel guvernamental, reguli similare, care să protejeze persoanele ce lucrează în domenii digitale şi de consultanţă de mesajele pe probleme de serviciu, în afara orelor de program. Guvernul german ia şi el în calcul implementarea unor măsuri similare.

Sursa: Mail Online

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ