Cele mai mari alegeri legislative din lume s-au încheiat în India

| 12 mai, 2014

Ultima fază a alegerilor legislative din India s-a încheiat luni seara, punând astfel capăt unui maraton de cinci săptămâni în urma căruia liderul naţionalist hindus de dreapta, Narendra Modi, ar putea ajunge la putere, relatează AFP.

Bharatiya Janata Party (BJP) este considerat favorit pentru a succeda la putere Partidul Congresului al dinastiei Gandhi, umbrit la scandaluri de corupţie şi slăbit de încetinirea economiei, după zece ani de putere. Rezultatele vor fi anunţate vineri.

Modi a candidat în oraşul hindus Varanasi, unde speră să obţină o victorie care ar avea o valoare simbolică pentru partidul său.

Potrivit unor sondaje, BJP ar urma să obţină 543 de mandate, dar nu şi majoritatea absolută. Prin urmare, BJP va fi obligat să formeze o coaliţie cu partidele regionale.

Aproximativ 814 milioane de alegători au fost chemaţi la să se prezinte la vot începând de la 7 aprilie.

Pe de altă parte, Departamentul de Stat american a salutat luni "puterea" şi "capacitatea de revenire" a democraţiei în India, în contextul în care cele două state se află într-un scandal diplomatic.

"Aceste alegeri sunt un exemplu care trebuie să ne inspire cu privire la puterea procesului democratic", a afirmat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki.

"Statele Unite, la fel ca alte state ale planetei, au o mare admiraţie şi respect pentru dinamismul, diversitatea şi capacitatea de revenire a democraţiei indiene", a adăugat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ