Barroso: Conflictul din Ucraina dovedeşte că pacea în Europa nu poate fi considerată un fapt împlinit

| 16 apr, 2014

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European (PE) au avertizat miercuri la unison că, la o sută de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, pacea nu poate fi considerată un fapt împlinit pe continentul european, consemnează agenţia EFE

Conflictul dintre Rusia şi Ucraina, la fel ca şi ascensiunea xenofobiei şi a atitudinilor extremiste ce au câştigat teren odată cu criza economică, au fost subliniate de Barroso şi de eurodeputaţi în timpul unei dezbateri din Parlamentul European, ocazionate de centenarul Primului Război Mondial.


'Din evenimentele ce au loc în Ucraina rezultă o lecţie pe care nu trebuie să o uităm niciodată. Repet, niciodată: Pacea şi stabilitatea nu pot fi considerate drept fapte împlinite. Trebuie să luptăm în continuare pentru ele', a punctat Jose Manuel Barroso în ultimul său discurs în calitate de preşedinte al Comisiei Europene susţinut în plenul actualei legislaturi a PE.


El s-a referit în continuare la 'mişcările şoviniste, ultranaţionaliste şi anti-imigraţie' ce ameninţă convieţuirea în spaţiul comunitar. 'Tot ce au în comun aceste mişcări este detestarea Uniunii Europene', a indicat şeful executivului comunitar.


La rândul său, liderul grupului socialist din PE, Hannes Swoboda, a avertizat că UE se poate confrunta cu noi pericole, precum naţionalismul şi xenofobia, el făcând referire şi la 'prejudecăţile faţă de români şi bulgari manifestate de unii cetăţeni', relatează Agerpres.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ