Corlăţean: Este absolut necesară căutarea unei soluţii politice la criza din regiuna estică a Ucrainei

| 19 iul, 2014

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, consideră necesară realizarea unei anchete cu o componentă internaţională completă şi imparţială în cazul incidentului aviatic din estul Ucrainei care să spună exact ceea ce s-a întâmplat, cine sunt responsabilii, cine a executat operaţiunea şi cine a comandat-o.

'Din acest punct de vedere este absolut necesar, şi asta este poziţia Guvernului României, ca în actualele condiţii dramatice, conflictul militar şi operaţiunile militare precum, şi acţiunea separatiştilor să fie stopate', a precizat Corlăţean, sâmbătă, la o conferinţă de presă. El a adăugat că este absolut necesară căutarea unei soluţii politice la criza din regiunea estică a Ucrainei.

În opinia sa, această tragedie aviatică şi ceea ce se prezumă a fi fost un atac criminal cu o rachetă împotriva unui avion civil, cu pasageri nevinovaţi, demonstrează faptul că la nivelul Uniunii Europene trebuie exprimată o poziţie foarte fermă pentru garantarea accesului anchetatorilor, a observatorilor OSCE care au fost restricţionaţi parţial în această perioadă de timp la locul incidentului, dar şi pentru a proteja probele aşa cum sunt ele 'pentru că au apărut informaţii în mass-media că se încearcă distrugerea unora dintre ele'.

Ministrul de Externe a mai precizat că marţi va participa la o reuniune pe această temă a miniştrilor de externe aparţinând statelor membre UE.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ