Descoperire uluitoare a lumii literare: cine este, de fapt, mama lui TUDOR ARGHEZI

| 04 aug, 11:26

Oficial, se cunoaşte că marele poet Tudor Arghezi este fiul lui Nae Theodorescu şi al Mariei Theodorescu. Totuşi, o umbră de îndoială plutea cu privire descendenţa pe linie maternă. Scriitorul secui Ferenczes István a realizat o cercetare prin care demonstrează că mama lui Tudor Arghezi este chiar slujnica din casa poetului, o femeie de etnie maghiare.

Poetul Vladimir Udrescu a prezentat în revista de cultură „Portal Măiastra“, care apare la Târgu Jiu, descoperirea făcută, în urma unei cercetări laborioase şi de durată, a scriitorul secui Ferenczes István, care pare că a elucidat misterul care plutea în biografia marelui poet. Cercetarea a pornit de la o vizită pe care poetul Kányádi Sándor i-a făcut-o lui Arghezi, în urma căreia acesta constată că marele poet român nu era străin de limba maghiară.

„În numărul pe ianuarie anul curent al revistei de limbă maghiară „Szekélyföld“, care apare la Miercurea Ciuc, Ferenczes István publică un amplu şi incitant studiu, intitulat Arghezi-Ergézi. La prima ochire, preocuparea unui autor de factura lui pentru biografia argheziană poate părea bizară. Dar Ferenczes, autor de limbă maghiară din România, a intrat în contact, în chip firesc, cu literatura română. Nu este, aşadar, străin de existenţa literelor autohtone, mai cu seamă că vieţuieşte printre confraţi majoritari, într-un mediu multicultural. Ce l-a îndemnat să purceadă, însă, la o asemenea investigaţie? Din câte susţine, l-a incitat vizita poetului Kányádi Sándor, în anul 1962, făcută lui Tudor Arghezi, la Mărţişor. Acesta dorea să-i arate patriarhului liricii naţionale un grupaj de poezii traduse de el şi apărute pentru întâia oară în ungureşte. Primit cordial, junele autor maghiar a avut surpriza să afle, chiar din gura celui ce poseda „geniu lingvistic” (Vladimir Streinu), că «Én is tudok kicsit magyarul. Emberek vagyunk, megértjük egymást».

Citeşte mai mult pe adevarul.ro

 

 

Tag-uri: tudor arghezi
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ