Dmitri Medvedev: Rusia susține integritatea teritorială a Ucrainei, cu excepția deciziilor asupra Crimeii

| 27 iul, 15:10

Rusia susține integritatea teritorială a Ucrainei, cu excepția deciziilor din 2014 cu privire la Crimeea, a declarat luni premierul rus Dmitri Medvedev, făcând referire la alipirea peninsulei din sudul Ucrainei la Federația Rusă în urma unui controversat referendum, care nu a fost recunoscut Kiev și Occident, relatează RIA Novosti și TASS, citate de Agerpres.

Medvedev a făcut această declarație luni, la Ljubljana, într-o conferință de presă cu omologul său sloven, Miro Cerar, care a evidențiat că Slovenia pledează pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

Sancțiunile occidentale afectează deopotrivă domeniul afacerilor din Rusia și Slovenia, dar anularea lor trebuie să pornească de la Uniunea Europeană, având în vedere că sancțiunile au fost instituite de către aceasta, a afirmat șeful guvernului rus, care efectuează o vizită de lucru în Slovenia, țară membră a UE.

'Am reiterat poziția noastră că sancțiunile nu duc la nimic bun. Sancțiunile împiedică dezvoltarea, afectează interesele comerciale legitime ale părților rusă și slovenă', a spus Medvedev, în cadrul conferinței de presă.

În iunie, Consiliul European a extins în mod oficial pentru încă șase luni — până la 31 ianuarie 2016 — sancțiunile împotriva Rusiei, ca urmare a rolului său în criza ucraineană. La 19 iunie, Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial prelungirea sancțiunilor împotriva Crimeii și Sevastopolului până la 23 iunie 2016.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ