ELENA UDREA susţine că este şi ea vinovată de adoptarea codurilor penale cu greşeli

| 14 dec, 15:01

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că îşi asumă o parte din vină în legătură cu adoptarea codurilor penale cu greşeli, una dintre acestea fiind faptul că nu se prevede un cuantum maxim al cauţiunii, transmite Agerpres.

Elena Udrea s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul unui proces în care a contestat controlul judiciar şi cauţiunea de cinci milioane lei instituite de DNA în dosarul în care este acuzată că a primit mită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu. 

În cadrul procesului, Udrea a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate în legătură cu faptul că în codul de procedură penală nu se prevede un cuantum maxim al cauţiunii. 

"În ceea ce priveşte cauţiunea, există diferite cuantumuri. Parchetul pune cauţiuni foarte mari, în timp ce instanţele de judecată fie nu pun cauţiuni, fie pun cauţiuni mici. Nu există un criteriu la care să te poţi raporta în ceea ce priveşte cuantumul maxim. Legea spune că o cauţiune nu poate să fie mai mică de 1.000 de lei, însă nu spune cât de mare poate să fie. La fel de bine putea să fie de 50 de milioane. Este impredictibilă această prevedere din codul de procedură şi acesta este motivul pentru care am ridicat o excepţie de neconstituţionalitate", a declarat Udrea. 

Ea a susţinut că, în cazul codului penal şi al codului de procedură penală, în peste 30 de situaţii s-a constatat că există prevederi neconstituţionale. 

"Mi-am asumat o parte din vină ca membru al Guvernului care a iniţiat aceste coduri şi ca membru al Parlamentului care a votat ulterior ordonanţa şi mi-am exprimat speranţa că Înalta Curte şi Curtea Constituţională vor corecta aceste greşeli pe care noi politicienii le-am făcut, în condiţiile în care de la Parlamentul de azi nu ne mai putem aştepta la nimic în sensul corectării acestor erori", a spus Udrea. 

Elena Udrea este acuzată că, în 2010, în calitate de ministru şi de persoană cu funcţie de conducere într-un partid, având influenţă asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a unui contract bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA. 

Banii ar fi fost daţi prin intermediul lui Radu Budeanu, fondatorul tabloidului Cancan. 

Procurorii mai spun că Elena Udrea s-ar fi folosit de influenţa pe care o avea ca ministru pentru a cumpăra prin interpuşi, sub preţul pieţei, o vilă pe litoral, pe care ar fi renovat-o cu bani de la compania deţinută de Bogdan Buzăianu.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ