Inspectorii OSCE eliberaţi din Ucraina au ajuns la Berlin

| 04 mai, 2014

Inspectorii militari OSCE care au fost deţinuţi de insurgenţi proruşi în estul Ucrainei au sosit sâmbătă seară la Berlin de la Kiev.

Inspectorii militari OSCE care au fost deţinuţi de insurgenţi proruşi în estul Ucrainei au sosit sâmbătă seară la Berlin de la Kiev, informează AFP.

Aparatul guvernului german care a transportat şapte observatori străini - patru germani, un danez, un ceh, un polonez - a aterizat cu puţin înainte de 21.00 (19.00 GMT) în sectorul militar al aeroportului Tegel.

Ei au fost aşteptaţi mai ales de ministrul german al apărării Ursula von der Leyen şi omologii săi ceh şi danez, Martin Stropnicky şi Nick Haekkerup.

Unul din inspectorii OSCE eliberaţi sâmbătă de insurgenţi pro-ruşi la Slaviansk (estul Ucrainei) a declarat că s-a simţit uneori în pericol în timpul detenţiei, fără să menţioneze ameninţări din partea celor care îi reţineau. 'Este greu de spus în ce moment a fost cea mai mare ameninţare, dar de trei ori pericolul a fost real', a declarat Krzysztof Kobielski, la Doneţk, unor ziarişti de la AFP.

Inspectorul OSCE a evocat un singur moment, un schimb de focuri aproape de locul în care se aflau, în cursul asaltului forţelor armate ucrainene asupra oraşului Slaviank. 'Când se trăgea, nu vorbeam între noi şi stăteam întinşi la pământ', a spus Kobileski. 'În jurul nostru erau circa o sută de bărbaţi înarmaţi cu cuţite, pistoale şi arme automate. Nu s-ar putea vorbi despre vreo apărare sau de vreo acţiune împotriva soldaţilor', a adăugat el. 

Inspectorul polonez a refuzat să vorbească despre condiţiile de detenţie. 'Cel mai des eram rupţi de informaţii şi nu ştiam ce se întâmplă în jurul nostru. Nu aveam acces la internet sau televizor', s-a mărginit el să spună.

Observatorii capturaţi la 25 aprilie au fost deţinuţi la Slaviansk, un bastion prorus din estul Ucrainei, unde rebelii i-au arătat presei două zile mai târziu, înconjuraţi de gărzi înarmate.

Unul dintre inspectori, un suedez suferind de diabet uşor, a fost eliberat la 27 aprilie.

Liderul separatist din Slaveansk, Viaceslav Ponomareov, a declarat că ei erau 'invitaţii' săi şi 'nu ostatici', după ce i-a calificat 'prizonieri de război'.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ