Irak: Armata și-a reluat ofensiva asupra părții de est a orașului Mosul

| 31 oct, 10:27

Trupele irakiene, printre care forțele speciale antiterorism, și-au reluat luni dimineață ofensiva asupra părții de est a orașului Mosul (nordul Irakului), a anunțat armata irakiană, într-o declarație de presă, transmite Reuters.

Operațiunea armatei irakiene vizează pozițiile grupării Stat Islamic (SI) de pe malul estic al fluviului Tigru, care împarte în două orașul Mosul, ultimul bastion din Irak al jihadiștilor SI.

La finalul lunii septembrie, coaliția internațională condusă de SUA contra organizației Stat Islamic a lansat o amplă ofensivă pentru recucerirea orașului Mosul.

În opinia noului comandant al acestei coaliții, generalul Stephen Townsend, operațiunea ar putea dura mai multe săptămâni.

După cucerirea orașului Mosul de către SI în urmă cu peste doi ani, SUA au creat o coaliție internațională, formată în prezent din peste 60 de țări, care luptă împotriva jihadiștilor în Irak și Siria. Această coaliție efectuează în principal lovituri aeriene și furnizează arme, echipamente și antrenament forțelor locale. De asemenea, mii de militari au fost desfășurați în Irak, mai ales pentru misiuni de formare.

Potrivit lui Townsend, până acum coaliția a antrenat și echipat circa 54.000 de membri ai forțelor irakiene.

Tag-uri: Irak, Mosul, nato, ofensiva
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ