Leonard Orban: Riscul ca Grecia să părăsească zona euro a crescut semnificativ

| 06 iul, 12:27

Riscul ca Grecia să iasă din zona euro a crescut semnificativ, însă trebuie păstrat optimismul, a declarat luni consilierul prezidențial Leonard Orban, acesta apreciind că toate statele membre vor face eforturi mari pentru a se evita un asemenea scenariu.

"În momentul de față, pot să vă spun, ca opinie personală, că riscul ca Grecia să părăsească zona euro a crescut semnificativ. Dar eu cred că toate statele membre vor face eforturi mari, astfel încât să se evite un asemenea scenariu, dar, în momentul de față, un asemenea scenariu nu poate fi exclus. (...). Trebuie să rămânem optimiști, trebuie să explorăm orice fel de posibilitate, astfel încât să se evite ieșirea Greciei din zona euro", a afirmat, la RFI, Leonard Orban.

În opinia sa, demisia ministrului grec al Finanțelor, Yanis Varoufakis, nu rezolvă problema Greciei.

"Haideți să zicem că facilitează, dar nu rezolvă, pentru că, până la urmă, vor fi negocieri extrem de dificile. Sigur că s-a decis organizarea unui Euro-summit, întâlnirea șefilor de stat și de Guvern din statele membre ale zonei euro, se va da foarte probabil un semnal politic, deși nu e deloc simplu să se dea acest semnal politic de accelerare a negocierilor, dar, până la urmă, vor fi detalii tehnice care vor trebui să fie negociate și nu va fi deloc un proces simplu. Părerea mea e că un acord va trebui să fie găsit sub o formă sau alta cel târziu până în 20 iulie, când e o nouă scadență la plata unor datorii pentru autoritățile elene", a mai spus Orban.

Ministrul grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat luni dimineață demisia, la o zi după victoria categorică a taberei 'Nu' la referendumul privind propunerile creditorilor internaționali, oficialul explicând că decizia sa este menită să faciliteze ajungerea la un nou acord, transmit AFP și Reuters.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ