Moscova are noi planuri grandioase: Bază permanentă pe Lună

| 29 apr, 15:40

Pe fondul deteriorării relațiilor cu Occidentul, în urma anexării Crimeei și agresiunii din estul Ucrainei, Rusia încearcă să-și îmbunătățească relațiile cu China, țară alături de care are mai multe planuri grandioase.

După ce au anunțat că plănuiesc să construiască până în 2021 un avion civil de mari dimensiuni, care să poată zbura pe distanțe mari, creând concurență pentru Boeing și Airbus, vicepremierul rus Dmitri Rogozin a dezvăluit un alt plan al Moscovei și Beijingului.

Potrivit oficialului rus, cele două țări discută despre posibilitatea creării unei baze permanente pe Lună, proiect la care Rusia a început deja să lucreze și la care ar putea să se alăture și China.

„Discutăm despre posibilitatea implicării Chinei în crearea unei baze de cercetare pe Lună, ca partener fondator”, a declarat Rogozin luni, în cadrul unei vizite în orașul chinez Hangzhou.

De altfel, relațiile dintre cele două state sunt certificate și de faptul că China a devenit prima țară care a primit aprobarea de a achiziționa sistemul anti-aerian rusesc S-400, unul dintre cele mai performante din lume.

„Rusia și China sunt pe cale să devină, așa cum ne-am dorit, nu doar vecini, ci și state puternic integrate”, a mai spus Dmitri Rogozin.

Tag-uri: baza Luna, China, Rusia
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ