Alexis Tsipras şi Angela Merkel, discuţie telefonică despre reluarea negocierilor

| 06 iul, 16:17

Premierul elen Alexis Tsipras a discutat la telefon cu cancelarul german Angela Merkel, cei doi stabilind că negocierile dintre Grecia şi creditori vor fi reluate marţi.

Potrivit AFP, negocierile dintre Grecia şi creditorii săi vor fi reluate marţi, acest lucru fiind stabilit de premierul elen şi şefacancelariei de la Berlin, în urma unei convorbiri telefonice. În acelaşi timp, Guvernul de la  trebuie să vină cu un nou set de propuneri, mai notează sursa citată.

Anterior, Germania a anunţat că rămâne deschisă negocierilor, însă a minimizat şansele unui acord rapid cu Atena. Potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului german, Angela Merkel este de părere că nu există nicio bază pentru negocierea unui nou pachet de salvare a Atenei, în urma respingerii decisive a reformei şi tăierilor bugetare prin referendumul de duminică.

Citeşte şi: Grecia cere ajutorul Rusiei? Putin și Tsipras, discuţie telefonică

Merkel consideră plebiscitul drept "o clarificare" a poziţiei elene, a declarat Steffen Seibert.

Citeşte şi: REFERENDUM GRECIA. Rezultate oficiale după numărarea a 95% din voturi: 61,31% 'Nu', 38,69 % 'Da'

Liderii zonei euro se vor reuni marți, la Bruxelles, pentru un summit extraordinar consacrat examinării consecințelor votului exprimat la referendumul de duminică din Grecia, prin care populația elenă a respins ultimele propuneri ale creditorilor internaționali privind un nou acord de asistență financiară.

Summitul, solicitat duminică seara de cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande, a fost confirmat luni de președintele Consiliului European, Donald Tusk.

După victoria lui 'Nu' la referendumul de duminică, premierul Alexis Tsipras a dat asigurări că rezultatele consultării populare nu înseamnă 'o ruptură' cu Europa, ci 'o întărire a puterii de negociere' a Atenei pentru continuarea eforturilor sale în vederea încheierii unui acord cu creditorii în privința viitorului financiar al Greciei.

loading...

Ştirile orei

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ