România, într-un top al celor mai inedite locuri de vacanţă, ignorate de turişti

| 26 mai, 2014

De la cel mai nordic punct al lumii, până la deşerturile de sare din America Latină şi culmile celor mai înalţi munţi din Asia. Sunt doar câteva dintre destinaţiile cu o doză de adrenalină, dar trecute de vederea de turişti. CNN a realizat o listă cu locuri de vacanţă inedite. Printre acestea se află şi România.

 

Bolivia este, cu siguranţă, o ţară a contrastelor. Chiar dacă aici turiştii nu vor găsi staţiuni balneare, restaurante de lux şi străzi pavate, vor trăi experienţe autentice pe un teritoriu care se întinde de la culmile Anzilor până la bazinul Amazonului. Locurile care nu trebuie omise din itinerar sunt cel mai mare deşert de sare din lume, Salar de Uyuni, şi lacul navigabil Titicaca, aflat la cea mai mare altitudine din lume.

Malawi nu se găseşte pe lista de vacanţe a turiştilor, care preferă alte destinaţii de pe continentul african, precum Kenya şi Tanzania. Totuşi,aici sunt peisaje şi rezervaţii naturale care îţi taie respiraţia. În top se află lacul Nyasa, ce ocupă o cincime din teritoriul ţării şi în care vieţuiesc aproximativ o mie de specii, mai mult decât orice alt bazin acvatic din lume.

CNN plasează şi România în lista destinaţiilor mai puţin cunoscute care merită vizitate. Editorialiştii pun accent pe arta şi arhitectura medievală, care evocă o istorie bogată. Obiectivele care nu trebuie ratate sunt Castelul Bran, Sighişoara şi mănăstirile din nordul Moldovei.
O altă destinaţie inedită este Cercul Polar Arctic. Experţii îi îndeamnă pe turişti să nu renunţe la vacanţele în această regiune, care cuprinde regiuni din opt ţări: Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, Statele Unite, Canada, Danemarca şi Islanda.

 

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ