Scena incredibilă în Senat. Rusia şi Ucraina se bat pe "pământ românesc"

| 27 noi, 14:05

Reprezentanții Ucrainei la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră, eveniment organizat de Senatul României, au protestat vineri în momentul în care șeful Dumei de Stat din Rusia, Serghei Nariskin, aflat la București, a început să susțină un discurs în forul legislativ.

Protestatarii au scris pe o pancartă „În 2008 – Georgia, în 2014 – Ucraina. Cine urmează? Putin, Oprește-te!”. Un alt mesaj este „Putin, dă-ne Crimeea înapoi!”. Aceștia au afișat mesajul în Senatul româniei, chiar în timpul discursului președintelui Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Narîşkin.

În momentul în care protestatarii s-au așezat la stânga și la dreapta prezidiului la care vorbea, Serghei Narîşkin i-a atras atenția lui Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, să facă ceva în acest sens.

După ce președintele Dumei a spus că nu i se pare normal să se întâmple acest lucru, Călin Popescu Tăriceanu i-a rugat pe protestatarii parlamentari să ia loc în bănci. Aceștia însă au rămas lângă prezidiu. Este posibil ca nici măcar să nu fi înțeles mesajul președintelui Senatului, întrucât traducerea se face prin căști, iar aceștia nu le purtau.

Într-un final, Serghei Narîşkin i-a transmis lui C.P.Tăriceanu că, din punctul său de vedere, nu este nicio problemă și că poate să își continue discursul.

Este un protest al delegației ucrainene față de gestul făcut de Federația Rusă în urmă cu un an, când a anexat Crimeea.

content-image

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ