Situația din Ucraina și relațiile bilaterale, discutate de Iohannis cu ministrul german al Apărării

| 04 iun, 21:04

Președintele Klaus Iohannis a primit-o joi la Palatul Cotroceni pe Ursula von der Leyen, ministrul federal al Apărării din Germania, prilej cu care cei doi demnitari și-au manifestat preocuparea față de situația din Ucraina și interesul pentru aprofundarea relațiilor bilaterale româno-germane.

Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului și ministrul german s-au declarat mulțumiți de nivelul excelent al relațiilor româno-germane, inclusiv la nivelul Ministerelor Apărării, și au reiterat interesul reciproc pentru aprofundarea acestora, atât în plan bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice, în special în contextul actual european și internațional.

Totodată, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii asupra temelor de actualitate de pe agenda UE, cu accent pe evoluțiile din vecinătatea estică.

"De ambele părți a fost exprimată preocuparea față de situația din Ucraina, subliniindu-se necesitatea implementării acordurilor de la Minsk și importanța deosebită a unității de acțiune la nivelul UE în eforturile vizând rezolvarea acestei crize'', precizează sursa citată.

Ministrul federal al Apărării din Republica Federală Germania, Ursula von der Leyen, se află în vizită oficială în România, la invitația omologului său român.

Citeşte şi: Scenariul de la Moscova care ne dă fiori reci: Rusia intră în RĂZBOI

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ