Surpriza premierului Bulgariei după summitul NATO: Plan pentru demilitarizarea regiunii Mării Negre

| 11 iul, 13:07

Prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, a propus duminică declararea unei zone demilitarizate în Marea Neagră, unde prezenţa militară a ambarcaţiunilor şi submarinelor nu va fi permisă, scrie Novinite, citat de News.ro.

De asemenea, Borisov a susţinut că nu pot fi permise acţiuni militare sau instalarea de rachete în regiunea Mării Negre. În schimb, trebuie să existe oportunităţi pentru dezvoltarea extracţiei de gaze naturale şi petrol, a turismului, pescuitului şi comerţului.

Demnitarul bulgar a explicat că rachetele, navele militare şi submarine desfăşurate în bazinul maritim nu vor aduce nimic pozitiv pentru naţiunile vecine.

Boiko Borisov a susţinut că planul a fost deja prezentat liderilor de stat care au vizitat ţara, iar acesta va fi discutat ulterior cu omologii din statele europene.

Premierul a arătat că creşterea prezenţei militare de către o parte, duce la acţiuni reciproce pe cealaltă parte. Din acest motiv, este recomandat ca statele din regiune să caute construirea unor poduri de cooperare, în detrimentul conflictelor.

Potrivit demnitarului, experţii militari îşi vor pregăti recomandările cu privire la expansiunea prezenţei maritime şi aeriene în regiunea Mării Negre.

Sofia dorește normalizarea relațiilor cu Rusia

Borisov a făcut aceste comentarii în cursul unei vizite la într-un sat bulgar, în timp ce o delegaţie oficială condusă de preşedintele Bulgariei, Rossen Plevneliev, a participat la summitul NATO din capitala Poloniei, scrie Mediafax.

Premierul bulgar, care recent a declarat că urmăreşte o relaxare a tensiunilor şi o normalizare a relaţiilor dintre ţara sa - membră NATO şi UE - şi Rusia, a fost rugat să comenteze apelul liderilor UE pentru continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei.

"Ei bine, dacă asta e ceea ce doresc ei, (sancţiunile) vor continua. Noi pierdem o gramada de bani pe agricultură," a răspuns premierul bulgar.

Recent, Bulgaria a avut o reacţie confuză la propunerea privind o prezenţă navală permanentă a NATO în Marea Neagră, iniţiativa susţinută de România şi Turcia, însă autorităţile de la Sofia s-au distanţat de această iniţiativă, deşi iniţial se arătaseră favorabile.

"Eu am spus mereu că noi suntem o ţară paşnică. Nu vreau ca Marea Neagră să devină zonă de conflict militar", spunea la acel moment Borisov.

Planul NATO pentru Marea Neagră

Declaraţia lui Borisov are loc în contextul în care liderii NATO au aprobat o expansiune a prezenţei militare aliate în bazinul Mării Negre.

O decizie finală va aştepta însă următoarea întâlnire a aliaţilor, care este programată pentru luna octombrie.

Preşedintele Rosen Plevneliev, care a condus delegaţia bulgară de la summit, a declarat că aliaţii au aprobat poziţia bulgară cu privire la prezenţa NATO în regiunea Mării Negre.

Iohannis: Există opinii diferite pentru Marea Neagră

La ministeriala apărării din octombrie vor fi făcute primele clarificări referitoare la inițiativa la Marea Neagră, a anunțat duminică președintele Klaus Iohannis, subliniind că nu trebuie să existe îngrijorări cu privire la diferite gânduri exprimate de unii politicieni, scrie Agerpres.

"Datorită fazei în care ne aflăm acum aparent ar exista opinii diferite, subliniez aparent, fiindcă suntem în mijlocul unui proces de reflecție. Încă nu există o concluzie comună a aliaților. Din varii motive, câteodată, unii politicieni, militarii mai rar, fac afirmații care însă nu reprezintă punctul de vedere NATO, ci punctele lor proprii de vedere, de obicei nici măcar punctele lor de vedere, ci anume gânduri pe care le-ar avea ei în relația cu această colaborare la Marea Neagră.

Toate acestea nu trebuie să ne îngrijoreze, ci trebuie să ne bucure pentru că înseamnă că există o preocupare reală pentru a găsi soluția cea mai bună pentru Marea Neagră. (...) Privim cu încredere și cu așteptări spre ministeriala din octombrie, care va aduce primele clarificări. Eu cred că și ministeriala apărării va fi doar un pas, fiindcă NATO nu va putea să pună în practică o măsură amplă (...), probabil va fi un prim pas, un pic mai concret, care va coagula ideile", a spus șeful statului în conferința comună că omologul său polonez, Andrzej Duda.

El a precizat că vor urma alte întâlniri, iar la viitorul summit NATO aliații vor fi în situația să ia o decizie care va trebui implementată în acest caz.

"Faptul că există opinii încă diferite nu este deloc îngrijorător. Este foarte bine că se discută și că oamenii vin cu idei proprii în acest concept și singurul lucru care a fost decis la acest summit este că se va continua această inițiativă", a mai spus Iohannis.

Președintele a subliniat că la summitul de la Varșovia aliații au recunoscut importanța strategică a Mării Negre și nevoia unui concept operațional.

 

Tag-uri: bulgaria, nato
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ