TRAIAN BĂSESCU: Statul Islamic, cel mai mare pericol pentru lumea creştină

| 29 aug, 2014

Traian Băsescu a declarat vineri că Statul Islamic este cel mai mare pericol pentru lumea creştină, arătând că în momentul în care se va defini o strategie în acest caz, România va trebui să fie parte a acesteia.

Traian Băsescu: 'În opinia mea, dincolo de emotivitatea pe care ne-o generează conflictul din Ucraina, unde Federaţia Rusă este responsabilă de ce se întâmplă, cel mai mare pericol pentru lumea creştină, pentru stabilitatea lumii, inclusiv a noastră, este Statul Islamic. Au resurse financiare colosale, au oameni infiltraţi peste tot, au o ideologie care prinde la tineret, radicalismul, şi vedem execuţiile pe care le fac', a declarat şeful statului la Palatul Cotroceni, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Preşedintele Băsescu a precizat că în momentul în care se va defini o strategie pentru combaterea acestui 'flagel', mult mai periculos decât Al-Qaeda, România va trebui să fie parte a acesteia, motivând că riscurile de extindere către Balcani sunt majore.

Citeşte şi: Luptătorii islamici au EXECUTAT 250 de soldaţi sirieni. IMAGINI VIOLENTE

În context, el a subliniat că naţiunile trebuie să se apere mai întâi.

'Am văzut chiar la oameni din aparatul de stat, chiar la populaţie, ideea asta: să ne apere americanii, că suntem în NATO. Vreau să ştiţi că acum, către sfârşitul mandatului, sunt mai conştient ca oricând că primii care trebuie să se apere sunt naţiunile şi pe urmă vin şi americanii, vin şi francezii, vin şi britanicii, vine toată lumea', a spus şeful statului.

Băsescu a completat că Statul Islamic este unul dintre marile pericole ale acestei decade şi ale decadei viitoare.

Şeful statului a apreciat că 'lumea a devenit tot mai nesigură' şi, cu toate că NATO a avut intervenţii militare sau coaliţii ale bunăvoinţei, cum a fost cea din Irak, lucrurile nu au fost rezolvate definitiv.

'A căzut un dictator ca Saddam Hussein, dar nu ne-am pus problema ce punem în loc, a căzut un dictator precum Gaddafi, dar nici atunci nu ne-am pus problema ce punem în loc, i-am spus lui Mubarak să plece de la putere şi au venit fraţii musulmani în Egipt, privim la Siria - este clar că pe viitor, aşa cum am făcut şi în cazul Libiei, şi în cazul Siriei, România trebuie să fie extrem de fermă în a spune că suntem aliaţi, dar vrem să ştim ce punem în loc atunci când intervenim pentru schimbarea unui regim', a declarat Băsescu.

Citeşte şi: Anunţul de ultimă oră făcut de Casa Albă. DECIZIA lui Obama privind soarta Siriei

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ