Trecerea la euro în Letonia a fost urmată de un val de plângeri privind creşterea preţurilor

| 10 ian, 2014

Tot mai mulţi locuitori din Letonia se plâng de creşterea preţurilor pe care ar fi provocat-o trecerea, la 1 ianuarie, la moneda europeană comună. Centrul pentru protecţia drepturilor consumatorilor din această republică baltică a înregistrat, numai în prima săptămână de la aderarea la zona euro, 425 de plângeri legate de acest lucru, informează, vineri, ITAR-TASS.

După cum precizează serviciul de presă al centrului, în 40% dintre cazuri locuitorii se plâng de creşterea preţurilor după schimbarea valutelor, în alte 25% - de convertirea eronată, precum şi de alte încălcări. În afară de aceasta, au fost înaintate plângeri împotriva unor comercianţi, care refuză să primească bancnote mari în laţi (moneda letonă) sau euro, şi nici mărunţiş.

Cu toate acestea, potrivit datelor ultimei monitorizări a preţurilor din Letonia, preţurile la majoritatea mărfurilor şi serviciilor - 96,2% dintre ele - au rămas neschimbate la sfârşitul lunii trecute. O creştere a preţurilor a fost fixată în 2,3% dintre cazuri, iar o scădere - în 1,6%.

De la 1 ianuarie 2014, Letonia a devenit cel de-al 18-lea stat membru al zonei euro. Din 1 octombrie 2013 până în 30 iunie 2014, preţurile la mărfuri şi servicii sunt indicate în Letonia în două valute, în funcţie de cursul de schimb, stabilit la nivelul de 0,702804 laţi pe euro. După aderarea la zona euro, pentru o perioadă de două săptămâni vor circula ambele unităţi monetare, însă restul este dat exclusiv în euro. 

Potrivit Ministerului Economiei, creşterea preţurilor în urma introducerii euro ar putea fi, în Letonia, de 0,2-0,3%.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ