Turcia îl susține pe Morsi: Dacă va fi executat, Orientul Mijlociu va fi aruncat în haos

| 18 mai, 16:31

Orientul Mijlociu va fi aruncat în haos în cazul în care condamnările la moarte pronunţate în Egipt împotriva fostului preşedinte Mohamed Morsi şi a altor importante figuri islamiste vor fi puse în practică, a declarat luni purtătorul de cuvânt al preşedinţiei turce, informează Reuters.

Ibrahim Kalin a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la Ankara că Turcia va colabora cu Comisia ONU pentru Drepturile Omului în urma sentinţelor şi va lua „toate măsurile necesare”. Preşedintele turc Tayyip Erdogan este un susţinător vocal al lui Mohamed Morsi şi a Frăţiei Musulmane.

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi şi alţi 105 membri ai Frăţiei Musulmane au fost condamnaţi la moarte sâmbătă pentru plănuirea unei evadări în masă dintr-o închisoare şi violenţele comise în timpul revoltei din 2011. Pedeapsa trebuie, pentru toţi acuzaţii, să obţină avizul Marelui Muftiu al Egiptului înainte de a fi confirmată sau infirmată, la 2 iunie.

Morsi, primul preşedinte ales în mod democratic în Egipt, poate face recurs. El a fost condamnat deja la 20 de ani de închisoare în urmă cu trei săptămâni într-un alt proces pentru violenţe împotriva manifestanţilor în cursul mandatului său de un an. Mohamed Morsi a fost destituit de armată în iulie 2013.

Citeşte şi: Fostul președinte egiptean Mohamed Morsi, condamnat la moarte

 

 

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ