Turnul Eiffel, închis astăzi din cauza unei greve

| 25 iun, 2013

Turnul Eiffel, un simbol al Parisului şi un important obiectiv turistic din capitala franceză, a fost închis, astăzi, din cauza unei greve, au anunţat surse sindicale şi reprezentanţi ai companiei care administrează monumentul.

Sindicatul CGT, majoritar în rândul celor 300 de angajaţi de la Turnul Eiffel, denunţă condiţiile de lucru, de securitate şi solicită creşteri salariale.

După o şedinţă de negocieri care a durat şapte ore, luni, greva a fost votată marţi dimineaţă şi Turnul Eiffel a rămas închis la ora obişnuită la care îşi deschide porţile - 09.00.

Vârful sezonului turistic din Paris a început pe 15 iunie, iar celebrul turn, supranumit "Dame de fer" ("Doamna de fier") are un program de vizitare prelungit în această perioadă a anului, primind în medie 25.000 de vizitatori pe zi, şapte zile pe săptămână (7 milioane de vizitatori pe an).

Precedenta grevă care a afectat funcţionarea Turnului Eiffel, cea mai cunoscută creaţie a inginerului Gustave Eiffel, datează din decembrie 2010. Acea grevă a durat zece zile. Negocierile dintre CGT şi direcţia companiei care administrează Turnul Eiffel vor fi reluate în această după-amiază.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ