Un opozant al lui Putin a cerut azil politic în Bulgaria

| 03 sep, 2014

Un opozant al preşedintelui Vladimir Putin şi căruia justiţia rusă i-a întocmit un dosar penal pentru fraude, Nikolai Kobliakov, a cerut azil politic Bulgariei, ţară unde a fost arestat în luna iulie după ce a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol, transmite AFP.

Potrivit avocatului său, Biliana Koţakova, el şi-a motivat cererea prin faptul că se consideră persecutat de autorităţile ruse, care au cerut Bulgariei să-l extrădeze. Nikolai Kobliakov are dublă cetăţenie, rusă şi franceză, dar el a cerut azil politic autorităţilor de la Sofia în calitate de cetăţean rus, a precizat avocatul.

Opozantul este în prezent arestat la domiciliu în Bulgaria. El a declarat prin telefon agenţiei France Presse că faptele pentru care este acuzat în Rusia s-au petrecut între anii 2004 şi 2005, dar i s-a întocmit dosarul penal abia după ce a creat în anul 2011 asociaţia 'Rusia liberă', care a organizat mai multe manifestaţii împotriva lui Putin în Franţa. Această asociaţie a cerut guvernului de la Sofia ca, în virtutea Convenţiei europene a drepturilor omului, să nu-l extrădeze către Rusia.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ