Vaticanul, DECLARAȚIE DURĂ despre jihadiști: cum folosesc religia

| 19 iun, 20:40

Vaticanul a făcut vineri apel la creştini şi musulmani, cu ocazia începerii Ramadanului, ''să se opună împreună violenţei comise în numele religiei'', într-un moment în care mişcările jihadiste ''instrumentalizează'' islamul, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, le-a adresat urări din partea Bisericii Catolice musulmanilor din întreaga lume cu ocazia lunii de post.

Încercarea unor grupări violente de a-şi ''justifica'' crimele este ''o manifestare evidentă a instrumentalizării religiei pentru a obţine putere şi bogăţie'', a denunţat cardinalul francez, referindu-se la organizaţii precum Statul Islamic (SI), Al-Qaida sau Boko Haram, fără însă a le numi.

Subliniind faptul că sunt vizate mai multe comunităţi religioase, creştine şi musulmane, monseniorul Tauran a denunţat asasinatele, distrugerea patrimoniului religios şi cultural, emigraţia forţată, violurile în rândul femeilor, ''traficul cu persoane, comerţul cu organe şi chiar vânzarea de cadavre!''.

În cursul dimineţii, Papa Francisc i-a primit pe Nunţiul din Siria, monseniorul Mario Zenari, şi pe Patriarhul Ignatie Efrem al II-lea, Primat al Bisericii Ortodoxe Siriace.

Faţă de războaiele şi persecuţiile împotriva creştinilor din Orientul Mijlociu, ''puterile acestei lumi'' par ''incapabile să găsească soluţii'', a deplâns Papa Francisc la întâlnirea sa cu Patriarhul Ignatie Efrem al II-lea. ''Câtă durere! Câte victime nevinovate! Sângele martirilor este sămânţa unităţii în Biserică'', a adăugat Suveranul Pontif.

 

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ