Angela Merkel, idolul Elenei Udrea

| 14 ian, 2014

Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, marţi, că este destul de tânără să candideze în acest an la Preşedinţie şi a arătat că modelul ei politic se apropie de Angela Merkel, pentru fermitatea cu care aceasta conduce Guvernul federal.

Udrea a spus, la Adevărul Live, că şi-a exprimat dorinţa ca, în cariera sa politică, să se înscrie la un moment dat şi în cursa prezidenţială.

Ea a arătat că, în acest moment, nu se ştie nici ce candidat va avea USL şi nici ce candidat va avea dreapta.

"Mi-am exprimat dorinţa ca, în carierea mea politică, odată să ajung să candidez la Preşedinţie. Dar, abia am făcut 40 de ani. Ce ţi-e cu vârsta asta - când e prea devreme, când e prea târziu. Acum sunt destul de tânără pentru o astfel de candidatură la Preşedinţie", a spus Udrea.

Ea a arătat, însă, că, dacă ar fi să aleagă ce funcţie ar vrea să aibă în stat, i-ar plăcea să fie o funcţie aleasă, nu una numită, să ştie că este trimisă de electorat, şi nu ca urmare a unor jocuri politice.

Udrea este de părere că electoratul din România nu este departe de a vota şi un preşedinte femeie şi a spus că Angela Merkel se apropie de modelul ei politic.

Întrebată care femeie politician este mai apropiată de modelul ei, Udrea a spus că, probabil, Angela Merkel.

"Motivul pentru care aş prefera acest model este fermitatea cu care conduce Guvernul. Cred că femeile, o dată în plus, trebuie să dea dovadă de fermitate când sunt într-o astfel de funcţie", a explicat Udrea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ