Antonescu și Băsescu - sincronizați împotriva lui Ponta

| 19 feb, 2014

Pe zi ce trece, Crin Antonescu împrumută din ce în ce mai mult din comportamentul lui Traian Băsescu, dușmanul lui de moarte până nu de mult.

În spațiul public se vehiculează ipoteza conform căreia liberalul încearcă o apropiere de Băsescu & company, această strategie fiind de fapt plasa de siguranță a PNL în cazul în care USL se rupe. Pe zi ce trece, Antonescu împrumută din ce în ce mai mult din comportamentul lui Băsescu, dușmanul lui de moarte până nu de mult. Cert este că atitudinea lui Antonescu față de președinte și discursul moderat al acestuia din ultimul timp vin ca dovezi ale faptului că un asemenea scenariu nu numai că se dovedește a fi unul real, ci este asumat tacit de ambele părți – Antonescu și Băsescu – care fac front comun pentru a-l ataca pe Victor Ponta.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă analiza de conțint pe emisiunile la care au participat cei doi în decursul zilei de ieri, la Evz în cazul lui Băsescu și B1 în cazul lui Antonescu. Parcurgând discursurile celor doi reiese că președintele a avut doar trei atacuri la adresa liderului liberal și 11 atacuri la adresa premierului. Pe partea cealaltă, Antonescu l-a atacat pe Băsescu o singură dată și s-a întors împotriva colegului de alianță lansând nu mai mult nici mai puțin decât 13 atacuri la adresa lui Victor Ponta. Parcă vorbiți dinainte, atât Băsescu, cât și Antonescu evită cu mare grijă să se raporteze negativ unul la altul și își îndreaptă atacurile către premier.

Victor Ponta, prezent la o emisiune televizată difuzată pe Antena 3, a avut aceeași axă a discursului îndreptată către Băsescu, la adresa căruia a avut 18 atacuri și s-a arătat tolerant și conciliant față de Antonescu, la care se raportează negativ doar de trei ori.

Situația de ieri, când Crin Antonescu și Traian Băsescu și-au unit forțele împotriva lui Victor Ponta nu este singura de acest tip. Într-un articol publicat pe obiectiv.info am discutat despre aceeași apropiere dintre cei doi în cadrul unor emisiuni difuzate pe 11 februarie și în cadrul cărora Băsescu şi Antonescu au dat drumul unui foc încrucişat asupra lui Ponta şi USD.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
19 feb, 2014
Horia Nabot
bine că v-ați găsit voi niște aliați noi ...
Dacă voi v-ați dat cu traseistul G.Oprea și-l înaintați în rang de vice pe infantilului pupil al securistului Voiculescu, la ce v-ați fi așteptat ?
Credeați că Ciuky se lăsa la nesfârșit 'mâncat' de trădători patenți pe care la modul individual, nimeni nu i-ar fi votat de fapt ?
V-ați înșelat iar și liberalii, atâți cât sunt - în coastă vă vor sta de-acum, în mod clar.
19 feb, 2014
cantautor
si daca 2 oameni politici ar face front impotriva altuia,care este problema ta?
lupta politica..
posibil insa ca tie sa-ti placa lupta politica cam asa:toti impotiva lui Basescu,sau toti impotiva lui Udrea,etc...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ