Buna Vestire sau Ziua Cucului. Ce TREBUIE să faci în această zi
La 25 martie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Buna Vestire, prima dintre cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului, pe parcursul anului bisericesc.
La praznicul Bunei Vestiri, Biserica Ortodoxă celebrează ziua în care Arhangherul Gavriil i-a vestit Maicii Domnului că-l va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Praznicul Bunei Vestiri este o zi de mare bucurie pentru întreaga creştinătate şi, de aceea, Biserica acordă celor care respectă Marele Post prima dezlegare la peşte.
În calendarul popular, Blagoveştenia (denumirea slavonă a sărbătorii) este cunoscută sub numele de Ziua Cucului.
În calendarul popular, Buna Vestire poartă numele de Ziua Cucului, pentru că pasărea care vesteşte lucruri importante pentru viaţa oamenilor, cântă pentru prima dată în acel an. Cântecul lui va răsuna până la sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pave şi îndeplineşte multe misiuni.
Dar atunci, el se îneacă cu orz şi nu mai poate cânta şi se transformă în uliu, până la sărbătoarea Bunei Vestiri din anul următor. Cântecul cucului anticipează un eveniment important pentru oricine-l aude.
Cântecul cucului este aşteptat cu nerăbdare de oameni. Din vechime, de Buna Vestire, când cucul cânta pentru prima dată în acel an, oamenii se pregătesc pentru acest eveniment. Profeţia cucului se împlineşte dacă cel care-i ascultă cântecul îndeplineşte mai multe condiţii: este îmbrăcat în haine de sărbătoare, nu este supărat, flămând şi are bani buzunar.
În Transilvania, se mai păstrează un vechi obicei. De seara, se pregătesc câteva obiecte pentru împlinirea ritualului: o oală cu jar, tămâie, clopoţei şi chibrituri. Prima persoană care se scoală în acea gospodărie trebuie să iasă din casă, să pună tămâie peste jar şi să înconjoare clădirea de trei ori; apoi, să afume vitele, pomii, făcând zgomot cu clopoţeii. Se spune că împlinirea ritualului are efecte benefice pentru gospodăria respectivă, deoarece alungă paguba, energiile negative şi bolile din perimetrul acelei case.
Se afumă lucrurile din gospodărie
Totodată, anexele casei şi lucrurile din gospodărie se afumă pentru a alunga blestemele şi gândurile negre.