Când Tăriceanu lipsește din PNL, Iohannis e în plus

Am urmărit cu mare atenție delcarația sa, din preziua demisiei. Tonul a fost dur, dar cumpănit. Impresia creeată de Tăriceanu a fost că argumentația sa servește unei cauze juste și liberalul, care demult nu mai poate fi suspectat de un spirit juvenil de aventură, este sincer îngrijorat pentru soarta partidului său. Demisia și-a dat-o constrâns, a doua zi. Constrâns nu atât de gonacii obedienți, care nu știu decât reflexul primitiv al supunerii față de mâna cu biciul, dar mai les constrâns de atitudinea incalificabilă a lui Antonescu.

Până acum, totul era rectificabil. PNL avea o șansă și o cale de reîntoarcere la propriile valori. Antonescu era doar neinspirat și comitea imprudența să ignore vocea greilor și bătrânilor dintr-un partid în care tradiția ar fi trebuit să fie la aceeași prețuire cu doctrina politică. Să dai la spate ce zice Quintus sau Tăriceanu, de dragul unui nou venit ca Iohannis este o greșeală rară, dar, ca orice greșeală, era rectificabilă. Antonescu ar fi avut șansa să doarmă mai bine o noapte și să realizeze a doua zi, cu capul limpede că nu se poate confunda disciplinarea unui Chiliman (care de atunci trage sfori politice cu nomina odiosa prin intermedierea Forței Civice), sau aruncarea din partid a consilierului SRS, mai editorialist decât senator, cu ignorarea opiniilor sincere și îngrijorate ale unor personaje care făceau politică grea în PNL, pe vremea când alții încă se strecurau anonimi pe ușa din dos a redistribuirii iar Iohannis era nicăieri. Lui Iohannis nu-i mai solicităm să-i fie un pic de rușine. A dovedit că este incapabil de așa ceva, atacând, din postura unui începător cu doar un an în partid, un membru fondator al PNL despre care declară acum gonflat ca o broască umflată de copii cu paiul că s-a pus singur în afara partidului și singur va rămâne... Pe insignifiantul neamț de la Sibiu îl trimitem la vorba inspirată a altui neamț, mult mai important: Thomas Mann. Constrâns să-și părăsească patria, aflat în exil, acesta a declarat: ”Cultura germană este acolo unde sunt eu!”. Atât, domnule primar... Unde este Tăriceanu, acolo este partidul liberal. Vă urăm succes în procesele Dvs. de incompatibilitate.

Dar ireparabilul a fost comis de Antonescu, care a făcut un tapaj extrem și de prost-gust dezvăluind cum Tăriceanu l-ar fi sunat din biroul lui Victor Ponta. În primul rând – ne permitem să-i bătem obrazul lui Crin – un domn nu dă detalii de precupeață bârfitoare. În al doilea rând, Antonescu ar fi făcut mult mai bine să se gândească cât de mult l-a costat pe Tăriceanu să facă acel gest, despre care a crezut cu putere că va servii intereselor partidului și, de ce nu, ale imprudentului Antonescu. Liderul PNL este orbit de un val prostesc de furie și orgoliu: oricine altcineva, în locul lui Tăriceanu, interesat să fi fost de intrigi politice și interes personal, ar fi ajuns poate în biroul adversarului de factură recentă, dar nu ar fi prăpădit energie și muniție sunându-l pe Antonescu! Din acestă perspectivă atacul lui Antonescu la adresa unui senior al partidului său dovedește deopotrivă o totală lipsă de gândire politică, o desăvârșită penurie de intuiție și o moțârcănie de zile mari.

Antonescu a dat din casă ceea ce se dorea a fi un gentlemen agreement. Din acel moment exact, din perspectiva unui observator familiarizat cu valorile politice occidentale, Antonescu a devenit imediat un politician pasibil mai degrabă de un loc într-un partid balcanic, aflat sub comanda teleastrului Dan Diaconescu.
Prin această atitudine regretabilă Antonescu a dovedit velietăți și apucături improprii, care-l fac în egală măsură nedemn din punct de vedere politic de Cotroceni și de prezidiul PNL.