Gabriel Garcia Marquez a mai lăsat în urmă un roman, încă nepublicat

| 18 apr, 2014

Ultima carte publicată a lui Gabriel García Márquez a fost "Povestea târfelor mele triste", în 2004. De atunci, cititorii din toată lumea s-au văzut nevoiți să se mulțumească doar cu reeditarea celor mai bune scrieri ale autorului columbian, în vreme ce au păstrat speranța că la un moment dat va fi publicat și ultimul său roman, neterminat, "En agosto nos vemos"/"Ne vedem în august".

Romanul istorisește povestea unei femei din înalta societate care merge să viziteze în fiecare lună august o stațiune balneară de pe coasta Columbiei. Cartea a fost inițial concepută sub forma unor povestiri — dintre care a publicat două părți, în cotidienele El País și The New Yorker — însă ulterior, scriitorul a decis că va fi un roman. Fiecare capitol relatează câte una dintre vizitele personajului principal, Ana Magdalena Bach. Ea are 52 de ani, este fericită în căsnicie și de 28 de ani, în 16 august, merge la mormântul mamei sale, aflat pe o insulă din Caraibe. Aici depune câte un fir de gladiole și îi povestește mamei ce s-a mai petrecut în familie. Într-una din nopțile petrecute în același hotel și în aceeași cameră, ea este pentru prima oară infidelă, după ce cunoaște un bărbat care îi lasă un bilet pe noptieră.

Cu 150 de pagini și șase presupuse finaluri alternative, publicarea romanului 'En agosto nos vemos', care are un titlu provizoriu și la al cărui sfârșit Gabriel García Márquez a scris de mai multe ori, depinde de moștenitorii lui, potrivit agerpres.ro.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ