Loc unic în România! Piscina suspendată din Iaşi, cea mai mare din Europa FOTO

| 16 iul, 10:03

Prima piscină plutitoare din România a fost deschis recent la Iaşi, fiind amenajată în zona de agrement Ciric. Doi investitori locali au concesionat de la Apele Române 7 hectare de luciu de apă pe lacul Veneţia sau Ciric 3, al treilea bazin artificial din complexul de agrement construit în anii comunismului la Iaşi.

Pe malul lacului a fost plasat un ponton de dimensiuni apreciabile, iar în mijlocul acestuia se află două piscine suspendate pe apă. Una dintre ele este concepută pentru adulţi şi are dimensiunea de 20x10 şi o adâncime de 1,6 metri. Cea de-a doua, pentru copii, are 10 metri lungime şi 5 lăţime, cu o adâncime de 1,3 metri.

O a treia piscină a fost construită pe malul lacului, la dimensiunile celei suspendate pentru copii, pentru părinţii care vor să intre în apă cu cei mici.

Investitorii au contractat o firmă din Franţa, ai cărei specialişti au venit la Iaşi şi s-au ocupat cu montarea piscinei suspendate. "Producătorii lucrează preponderent în Vietnam şi Thailanda. Nu prea există aşa nici în Europa. Din cunoştinţele noastre, este cea mai mare pe care au construit-o până acum. N-am făcut încă un calcul al investiţiei totale. Multă muncă aici s-a realizat pe bază de voluntariat. Cea mai mare cheltuială am avut-o cu piscina, care ne-a costat 80.000 de euro", a spus Răzvan Ştefan, unul dintre cei doi administratori.

Accesul în interiorul complexului de agrement este liber. Clienţii trebuie să plătească închirerea şezlongului sau a pernelor de plajă, cu preţuri cuprinse între 10 şi 30 de lei, în funcţie de ziua săptămânii. Copiii sub şapte ani nu plătesc accesul la piscină. Sunt disponibile 470 de şezlonguri şi 100 de perne de plajă. Programul zilnic începe la 9.00 şi se termină la ultimul client.

La intrarea în complex a fost amplasat un grup statuar, cu motive inspirate din cultura Maori. De altfel, complexul poartă numele de "Tiki Village", "tiki" însemnând în graiul civilizaţiei din zona Pacificului "primul om". Cei doi ieşeni spun că s-au inspirat în conceperea complexului din vizitele de agrement pe care le-au făcut în ţări precum Thailanda, Cambodgia, Bali sau Vietnam. Stuful este adus din Delta Dunarii, iar nisipul de pe plajă de la malul Mării Negre, a râurilor Siret şi Prut.

O altă posibilitate de agrement în noul complex de la Iaşi este vizitarea în canoe sau hidrobiciclete închiriate a mini-deltei amenajate în partea opusă a lacului. Veneţia este cunoscută la Iaşi pentru speciile rare de păsări care şi-au făcut cuibul acolo de-a lungul timpului. Este amenajat şi un pândar pentru observarea unor zburătoare precum raţa sălbatică, sitarul, stârcul cenuşiu, stârcul pitic, lişiţa, găinuşa de baltă, pescăruşul albastru sau cormoranul. Clienţii care se întorc de pe lac cu trei PET-uri sau orice alt tip de deşeuri primesc o reducere de 5 lei la închirierea ambarcaţiunii, care costă 15 lei.

"Când am închiriat noi luciul de apă era o mizerie de nedescris. A trebuit să-l secăm pe jumătate şi am strâns munţi de gunoaie, iar apa era foarte murdară. Printre altele am adunat cam doi saci de cartuşe de vânătoare şi o mulţime de plase de pescuit. Din cauza pescuitului şi a vânătorii intensive, fauna dispăruse în cea mai mare parte. Acum, dacă au văzut că e bine şi nu le atacă nimeni, păsările s-au întors", a mai precizat Răzvan Ştefan.

 

Citeşte şi: Topul celor mai "ieftine" insule grecești scoase la vânzare (FOTO)

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ