Marile partide din România trăiesc...pe datorie. Topul debitorilor

| 06 noi, 10:42

Marile partide trăiesc pe credit. Liberalii au strâns datorii de aproape 32 de milioane de lei. Sunt depăşiţi de social-democraţi, care au restanţe financiare de 34 de milioane de lei. Liderii celor două formaţiuni promit că în următorii ani vor scăpa de aceste probleme, scrie Digi24.

Datoria PNL a crescut faţă de anul trecut cu aproape şapte milioane de lei şi a ajuns la un maxim istoric. Secretarul general al partidului dă detalii despre cum se vede din interior situaţia restanţelor de 32 de milioane de lei.

„Un partid cu nişte datorii, făcute de către nişte indivizi care acum nu mai sunt în PNL. Noi am preluat nişte datorii istorice pe care am început să le stingem. Avem contracte de reeşalonare cu acei debitori.”, a declarat pentru DIGI24 secretarul general al PNL, Robert Sighiartău.

De altfel, din cauza datoriilor, liberalii au de mai bine de un an conturile blocate.

Situaţia nu este mai bună nici la PSD, partid care conduce în topul datoriilor.

„Din bilanţul depus la ANAF sunt aproape 34 de milioane de lei pentru 2016. În structura acestor datorii intră inclusiv contribuţiile din alegerile parlamentare din 2016, care au fost rambursate de AEP în 2017 în valoare de 8,6 milioane de lei. Înseamnă o datorie către creditori de 25 de milioane de lei. Acestea sunt datorii curate pentru anul 2016.”, a declarat trezorierul PSD, Mircea Drăghici.

Politicienii susţin însă că au găsit soluţii şi că datoriile vor deveni curând istorie.

Robert Sighiartău, secretar general PNL: „Suntem în grafic ca în următorii trei ani de zile să plătim fiecare bănuţ pe care noi îl datorăm.”

Mircea Drăghici, trezorier PSD: „În cinci ani, preconizam că vom stinge toate datoriile istorice ale partidului.”

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ