Oraşe mari care se confruntă cu problema maidanezilor

În preajma Olimpiadei din 2004, au circulat zvonuri neconfirmate că Atena se pregăteşte să ucidă nu mai puţin de 15.000 de câini ai străzii, deşi în cele din urmă o parte dintre aceştia au fost sterilizaţi şi adoptaţi. Dar, ca unul din nefericitele efecte colaterale ale dureroasei crize economice, numărul câinilor vagabonzi din Grecia este din nou în creştere, în condiţiile în care multe familii care nu-şi mai pot permite să le dea de mâncare şi patrupezilor le dau drumul în stradă. În Serbia, Belgradul are şi el o populaţie de circa 15.000 de câini comunitari, iar câinii vagabonzi ai Bulgariei au ajuns la ştiri în această primăvară, când un fost profesor american în vârstă de 87 de ani a decedat după ce a fost atacat, la Sofia, de o haită de 25 de câini. Mulţi bulgari spun că problema câinilor fără stăpân cu care se confruntă ţara lor se explică prin existenţa unei legi care permite ca un astfel de câine să fie pus în libertate dacă o persoană sau o organizaţie îi garantează securitatea, fără să prevadă şi resursele necesare pentru a se verifica dacă respectiva persoană/entitate şi-a ţinut promisiunea.

Totuşi, până şi populaţia generoasă de câini vagabonzi din Bulgaria păleşte în faţa situaţiei întâlnite la Bucureşti, unde există cam un câine al străzii la 30 de oameni. Explicaţia acestui excedent trebuie căutată atât în fostul regim comunist al ţării cât şi în haosul provocat de căderea acestuia. La începutul anilor 80, Nicolae Ceauşescu a făcut ravagii în capitală trimiţând buldozerele în centrul oraşului în ideea de a-l reconstrui şi de a-i da un aspect monumental. Paralel cu distrugerea unora din cele mai frumoase zone ale Bucureştiului, această decizie a dus la strămutarea forţată de 40.000 de oameni. Mulţi dintre ei s-au mutat în construcţii moderne la periferie unde animalele de companie nu erau permise, ceea ce a generat o inundaţie de câini pe străzi. Iar cum măreţul plan al lui Ceauşescu înainta greu, carcasele semiconstruite din această zonă devastată le-au asigurat câinilor sălbăticiţi un mediu prilenic să se dezvolte.

Populaţia de câini ai străzii a scăpat însă cu adevărat de sub control doar după sângeroasa revoluţie din 1989. Deşi a eliberat ţara de un tiran detestat, răsturnarea lui Ceauşescu nu a fost în măsură să pună capăt unei perioade de lipsuri disperate pentru mulţi români. Continuau să se simtă efectele faptului că Ceauşescu storsese ţara atâta vreme pentru plata datoriei externe, la care s-au adăugat eliminarea subvenţiilor la bunurile de consum de bază, suprimarea violentă susţinută de stat a protestelor şi blocarea fondurilor de către FMI şi Banca Mondială din cauza lentorii reformelor. Nu e de mirare că, pentru mulţi români, supravieţuirea elementară sau emigrarea, care a crescut şi mai mult numărul câinilor nedoriţi, a avut câştig de cauză în detrimentul unor probleme de management civic cum sunt câinii comunitari.

Potrivit edililor, efectivul de câini fără stăpân ai Bucureştiului se ridică la cifra uluitoare de 64.000, adică, având în vedere suprafaţa şi populaţia de 2,3 milioane a oraşului, de peste două ori mai mulţi câini vagabonzi pe cap de locuitori decât la Detroit - metropola americană recent intrată în faliment şi cel mai apropiat 'rival' al Bucureştiului din SUA din acest punct de vedere. Câinii fără stăpân din Bucureşti par să obstrucţioneze încercările capitalei României de a se redefini ca metropolă europeană modernă, povestea lor fiind în esenţă o expresie a unei drame umane mai ample şi povestea unei regiuni care se zbate să se regăsească după decenii de schimbări demografice şi neglijare din partea autorităţilor.

Agenţiile publice pentru protecţia animalelor au încercat să reglementeze problema prin sterilizarea câinilor. Doar anul trecut au fost sterilizaţi 6500 de câini, contra unui cost de 200.000 de euro. Dar în condiţiile în care o singură femelă nesterilizată poate aduce pe lume anual opt pui, nici măcar acest nivel de intervenţie nu va reuşi să ducă la o scădere radicală a numărului de câini fără stăpân, ani buni de acum înainte. Cu toate acestea, aşa cum arată experienţa din Detroit, uciderea unui număr mare de câini costă mult şi este complicată, chiar şi fără a lua în calcul suferinţa pe care ar provoca-o. În acelaşi timp însă, faptul că la Bucureşti au trecut ani întregi în care nu s-au luat măsuri suficiente, urmaţi de ameninţări bruşte cu o sacrificare în masă, sugerează că perioadele dureroase pe care le-a cunoscut această ţară în ultimele decenii nu ţin încă de domeniul trecutului, au scris junaliştii de la The Atlantic Cities.