Rusia respinge ca 'inacceptabil' ultimatumul de încetare a focului în Ucraina

Kremlinul a calificat luni drept inacceptabil ultimatumul adresat Rusiei de Ucraina și de aliații europeni ai acesteia, care au cerut Moscovei să accepte de luni, 12 mai, un armistițiu pentru 30 de zile, amenințând-o că în cazul unui refuz va fi supusă unor noi sancțiuni, relatează agențiile AFP și EFE.
'Limbajul ultimatumurilor este inacceptabil. Nu se poate discuta cu Rusia în acest mod', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la conferința sa zilnică de presă. 'Noi suntem hotărâți să căutăm cu seriozitate o cale pentru soluționarea durabilă' a conflictului, prin 'eliminarea cauzelor profunde' ale acestuia, a adăugat Peskov.
În urma unui summit găzduit sâmbătă la Kiev de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aliații europeni ai Ucrainei, în special președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Friedrich Merz, i-au dat președintelui rus Vladimir Putin un ultimatum să accepte de luni un armistițiu necondiționat pentru o durată de 30 de zile în războiul din Ucraina, amenințându-l că în caz contrar vor impune Rusiei noi sancțiuni economice și vor intensifica livrările de arme către Kiev.
Moscova a reacționat propunând Kievului negocieri directe care să înceapă pe 15 mai la Istanbul, pe baza acordului nefinalizat la ultimele negocieri desfășurate tot acolo în primăvara anului 2022.
În urma acestei propuneri, Zelenski a declarat că îl va aștepta pe Putin la Istanbul pe 15 mai pentru negocieri directe. La conferința de presă de luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a spus nimic despre această declarație a președintelui ucrainean, care a venit după ce președintele american Donald Trump a cerut duminică Ucrainei și Rusiei să se întâlnească 'imediat', fără a aștepta o încetare a focului.
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat luni că va avea astăzi noi convorbiri cu Zelenski și cu alți lideri europeni pentru a definitiva înțelegerea de impunere a unor noi sancțiuni contra Rusiei dacă aceasta respinge ultimatumul privind încetarea focului pentru 30 de zile.
Încă nu este clar dacă aceste sancțiuni vor fi impuse de europeni împreună cu Washingtonul sau doar vor beneficia de asentimentul acestuia. O purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Paula Pinho, a declarat luni că UE se coordonează cu Statele Unite pentru ca acestea să sprijine sancțiunile. 'În ultimii ani, am colaborat strâns cu SUA în coordonarea sancțiunilor împotriva Rusiei și vom continua să facem acest lucru pentru a încerca să ne asigurăm că, în măsura posibilului, sancțiunile pe care le impunem beneficiază de sprijinul SUA', a spus purtătoarea de cuvânt comunitară.
În acest timp, ministrul turc de externe Hakan Fidan a îndemnat luni Rusia și Ucraina să convină o încetare a focului și să se întâlnească în Turcia pentru negocieri. 'Invităm părțile să se reunească cel mai curând posibil și să decreteze o încetare a focului. Sperăm că acest lucru se va întâmpla și pentru aceasta lucrăm', a declarat șeful diplomației turce.
Conform Rusiei, în negocierile desfășurate la Istanbul în 2022, la o lună după lansarea invaziei asupra Ucrainei aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev. Proiectul de acord prevedea un statut de neutralitate geopolitică pentru Ucraina, limitarea capacitățile militare ale acesteia și un statut special pentru provinciile din estul țării, clauze față de care președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat categoric opoziția.
De partea sa, Kremlinul a transmis de mai multe ori că o soluționare negociată a conflictului din Ucraina trebuie să ia în considerare eliminarea 'cauzelor profunde' ale acestuia și 'interesele legitime de securitate ale Rusiei', formulă prin care Rusia cere de fapt, printre altele, recunoașterea anexării teritoriilor pe care le ocupă în Ucraina, excluderea aderării acestei țări la NATO și crearea unei noi arhitecturi europene de securitate.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ

x