Grindeanu: BPN al PSD va hotărî luni calendarul consultării cu privire la ieșirea sau nu de la guvernare

| 20 mar, 17:53

 

Biroul Permanent Național al PSD se va reuni luni pentru a decide calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieșirea sau nu de la guvernare a partidului, a anunțat președintele social-democraților, Sorin Grindeanu.

 

 

 

'Luni vom avea un Birou Permanent Național și vom hotărî calendarul', a declarat Grindeanu, vineri, la Palatul Parlamentului, după adoptarea bugetului de stat pe 2026.
Întrebat dacă, în opinia sa, ceea ce s-a întâmplat cu bugetul și modul în care s-a negociat, inclusiv din partea premierului, este un punct negativ care va cântări în fața colegilor de partid, el a spus: 'Știți, vorbim de 0,04% din PIB. Vorbim de o încrâncenare pe care ați văzut-o și dumneavoastră în toată această săptămână, dar nu doar în această săptămână, ci de când am anunțat acest pachet de solidaritate și știți foarte bine că l-am anunțat la începutul sesiunii parlamentare. 0,04 din PIB, ca într-un final să se ajungă la o soluție, pe care o salut. Dar, acest lucru putea fi deblocat mult mai devreme. Sigur că bugetul contează atunci când colegii mei vor vota. Dar, contează și alte lucruri. Contează și modul în care, să spunem, s-a derulat activitatea guvernamentală în toate aceste luni, în afară de buget. Contează modul în care s-a interacționat în cadrul Guvernului. Contează modul în care au fost luate în seamă propunerile PSD'.
Sorin Grindeanu a anunțat că săptămâna viitoare va merge la Bruxelles pentru a informa Partidul Socialist European despre evaluarea internă.
'Luni am să pot să vă spun mai multe despre data consultării, despre ce program avem până atunci, pentru că eu vreau să merg și să facem lucruri așezate, să avem întâlniri regionale, până a se da acel vot, cu cât mai mulți colegi de partid. O să merg și la Bruxelles săptămâna viitoare. Sigur, întâlniri cu colegii din Partidul Socialist European să le expun cum stăm. Întâlnire și cu Antonio Costa, președinte al Consiliului, de asemenea, socialist. Am să le expun lucrurile cu plusuri și cu minusuri din coaliție și că vom intra în această evaluare internă', a explicat liderul PSD.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ