Băsescu şi referendumul

| 06 ian, 2014

Izolat la Cotroceni pentru ultimele sale 12 luni ca preşedinte, Traian Băsescu repetă obsesiv aceleaşi trei prerogative pe care le are la dispoziţie conform Constituţiei – trimiterea legilor spre reexaminarea Parlamentului, sesizarea Curţii Constituţionale pe temele neconvenabile şefului statului şi convocarea referendumului.

Aceste trei atribute conferite preşedintelui României au devenit însă arme politice pe care Traian Băsescu le flutură discreţionar ori de câte ori este pus în dificultate.

Dacă la finalul anului trecut, Traian Băsescu nu a ezitat să retrimită Parlamentului spre examinare o serie lungă de legi şi a sesizat totodată şi Curtea Constituţională în mai multe rânduri, şeful statului reia acum o altă temă preferată – referendumul. Astfel, în cadrul aceleiaşi emisiuni de la B1 TV, preşedintele a evocat scenariul convocării unui referendum pe tema numărului de parlamentari simultan cu alegerile prezidenţiale. "Nu exclud această posibilitate. Nu o exclud pentru că la ce s-a ajuns acum depăşeşte orice imaginaţie din punct de vedere al valorii parlamentului. Este clar că 588 de parlamentari reprezintă un număr mult prea mare. Iar, dacă partidele ar fi în situaţia de a avea un număr mai mic de locuri, probabil ar trebui să fie mult mai exigente cu cei pe care-i propun pe liste. Nu mă interesează pragul. Un astfel de referendum se poate face şi pe actuala lege, cu 50%, în primul tur al prezidenţialelor", a punctat şeful statului.

Retorica lui Traian Băsescu devoalează o dată în plus duplicitatea şefului statului. Mai nou, preşedintele nu mai este interesat de condiţionările ce ţin de pragul de prezenţă necesar validării unei consultări populare. O abordare cel puţin inconsecventă şi lipsită de sens, dacă luăm în considerare că, în iulie 2012, acelaşi Traian Băsescu s-a agăţat tocmai de pragul necesar validării referendumului pentru a-şi păstra funcţia. Cu alte cuvinte, acum aproape doi ani, pragul de la referendum a fost pretextul perfect, oferindu-i colacul de salvare lui Traian Băsescu după ce 7,4 milioane de români au votat în favoarea demiterii. Astăzi, la început de 2014, şeful statului relativizează prevederile privind pragul şi reşapează vechea temă a numărului de parlamentari.

În tot acest context, apare o întrebare cât se poate de legitimă. Dacă Traian Băsescu nu este interesat de prag, iar la referendum contează doar votul, atunci de ce acelaşi preşedinte este încă în funcţie? Răspunsul este simplu – Traian Băsescu jonglează după bunul plac, în funcţie de interesele politice şi electorale, cu orice temă care îi oferă o astfel de posibilitate. În ceea ce priveşte situaţia reducerii numărului de parlamentari prin referendum, Traian Băsescu nu o susţine dintr-o convingere proprie sau pentru că ar fi prea interesat de activitatea Parlamentului. Şeful statului joacă pe aceeaşi carte a unui populism ieftin care nu-i va mai aduce însă niciun avantaj, în ciuda eforturilor sale.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ