Crin a vândut votanții liberali prietenilor lui Băsescu

Domnul Crin Antonescu, liderul demisionar al PNL, a scăpat ieftin, cel puțin în fața membrilor din partid. În stilul său specific, ermetic, nevricos și oarecum ilogic, reușește să-și facă ieșirea din partid la fel de anodină ca și intrarea, lăsând în urma sa cel puțin o explicație lipsă. Nimeni nu a înțeles – pentru că nu-i nimic de înțeles - de ce angajează și reorientează strategia partidului cineva care-și prezintă demisia în momentul următor... Am spune că este semnul distinctiv pentru cineva care – deși își depune, constrâns, demisia- refuză să-și admită vina proprie. L-a forțat cineva pe Antonescu să rupă USL? L-a constrâns cineva să o facă în acel mod incredibil, fără consultarea largă a partidului? L-a obligat cineva să-și asume angajamentul demisiei dacă nu se obțin 20% în alegeri?

Cu toate că Antonescu crede sincer că pentru toate ratările sale vinovat este doar social-democratul Victor Ponta, la întrebările de mai sus nu poate răspunde decât într-un singur fel. Gura bate dosul în țara aceasta, din timpuri imemoriale. Propria gură este cel mai mare dușman al domnului Antonescu. Cineva, undeva, cândva i-a trezit profesorașului confuz din provincie veleități de mare orator, sau cel puțin așa le consideră el însuși, când confundă un discurs pritocit în tihna căminului cu comunicarea lucidă, consecventă de care poate da dovadă un politician adevărat, în condiții de stress susținut. Domnul Crin Antonescu s-a crezut pe nedrept a fi unul din acești politicieni.

Adevărul este însă că nu există mare diferență între mezina președintelui, care pică din norii îngâmfării pre-electorale și aproape că izbucnește în plâns în prezidiul în fața căruia Elena Udrea aberează paukerian și Crin Antonescu, ce pleacă din PNL supărat ca văcarul pe sat pentru că singur și-a trasat calea de ieșire din partid. În mintea ex-liderului nevricos, partidul ar trebui să cadă în genunchi și, cu toate câte s-au petrecut în ultimii doi ani, să-l implore să rămână la cârma formațiunii. Pentru că acest lucru nu se întâmplă, Crin Antonescu face ce a învățat de la Traian Băsescu, aplică cu ingratitudine specifică tactica pământului pârjolit și își sabotează propria formațiune politică. Angajarea PNL la remorca PPE nu este o rectificare doctrinară spre dreapta, pe motiv că ALDE ar fi alunecat spre stânga.

PNL era și ar fi rămas una din formațiunile cele mai importante din ALDE, dovadă stă însuși faptul că Adina Vălean, soția domnului Antonescu este chiar vicepreședinte al acestui grup al liberalilor europeni. În aceste condiții să pretinzi că ALDE te incomodează pentru că alunecă spre stânga, este pur și simplu o insultă adusă inteligenței liberalilor de rând. Adevărul simplu și întristător este că domnul Crin Antonescu, acest îmbolnăvit de infatuare, se crede un politician adevărat și confundă intrigile de palat, aranjamentele secrete și trădările cu politica. Din acest motiv regretabil, Crin Antonescu se mai face încă o dată de rușine, târând după el și partidul liberal: așa cum a trădat aliații din USL, la fel trădează și aliații din ALDE.

Partidul liberal este deturnat la vârf. Camarila domnului Crin Antonescu, reunită în BPN și-a dat girul în sensul acestui abandon sinucigaș prin care PL fost N este aspirat spre digerare în colosul PPE. Că Antonescu nu și-a putu depăși condiția neavenitului arivist în politică, nu mai este o surpriză pentru nimeni. Că în jurul său s-a sudat platoșa cheratinoasă a tuturor profitorilor din partid, iar nu-i de mirare, este un capitol deja clasic din fizica partidelor. Pe epitaful acestui partid cândva atât de impunător rămâne însă o nedumerire ca o adnotare dureroasă la lipsa de clarviziune de care a dat dovadă inclusiv Mircea Ionescu Quintus.

Cum spuneam în rândurile de deschidere, prin această demisie Crin Antonescu și camarila sa au scăpat ieftin. În mod normal ar fi trebuit să dea socoteală propriului electorat – extrem de fidel, după toate aceste șocuri- care și-au văzut până la urmă interesele trădate și voturile vândute prietenilor lui Băsescu, care-i umileau în 2012.

Partidul liberal fost național, în conformitate cu logica diformă a lui Antonescu, pe Băsescu nu mai merită să-l atace că-i prea slab, în timp ce cu popularii europeni se aliază că-s prea puternici.Și din lupta aia, singuri împotriva tuturor, ce s-a mai ales? O adevărată mostră de verticalitate principială, asezonată cu unele izbucniri de retorică goală...