Eugen Tomac, propunerea PMP pentru funcţia de premier

| 22 dec, 13:02

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a anunţat, în urma consultărilor de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, din 22 decembrie 2016, că formaţiunea pe care o conduce l-a propus prim-ministru pe Eugen Tomac.

Eugen Tomac s-a născut la 27 iunie 1981, în comuna Babele (Oziornoe) din raionul Ismail, regiunea Odesa, aflată în sudul Basarabiei (azi Ucraina). 

A absolvit Şcoala Generală din localitate, a urmat cursurile Centrului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni (1999) şi a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti (2003). A absolvit şi un master, cu lucrarea "România în secolul XX" (2005) în cadrul Universităţii Bucureşti. Este doctorand (2006) al aceleiaşi facultăţi. 

În cadrul Centrului de Studii Euro-Atlantice a absolvit cursul "Studii europene şi euro-atlantice" (2003). Alte specializări: International Visitor Leadership Program (2006), cursul de perfecţionare "Management NGO" la Washington (2007) şi cursul "Managementul organizaţiilor non-guvernamentale", Institutul Român de Cercetări Economico-Sociale şi Sondaje (2007). 

Şi-a început activitatea profesională ca redactor la Revista "Magazin Istoric" (2004-2006), apoi, a fost expert, responsabil cu relaţiile cu românii de pretutindeni în cadrul Administraţiei Prezidenţiale (2006-2007); asistent la Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni (2007-2008); secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe (2009-2010); secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Guvernul României (2010-2012); consilier de stat, Cancelaria Preşedintelui, Administraţia Prezidenţială (2012). 

La alegerile din 9 decembrie 2012, a devenit deputat al Partidului Democrat Liberal (PDL) ales în circumscripţia electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 2. În această calitate, a fost preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării (dec. 2012- sept. 2013 şi membru al Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova (mart. 2013 - apr. 2014). 

A devenit membru al PDL în 2008, deţinând şi funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei PDL Diaspora. A demisionat din partid la 19 iulie 2013, pentru a se înscrie în Fundaţia Mişcarea Populară, devenită Partidul Mişcarea Populară (PMP). 

În cadrul PMP a deţinut funcţiile: preşedinte interimar (29 ian. 2014 - 6 iun. 2014), vicepreşedinte al partidului şi coordonator al Departamentului românii de pretutindeni (6 iun. 2014), şef de campanie pentru alegerile prezidenţiale din decembrie 2014 (începând cu aug. 2014), preşedinte interimar (ian. 2015 - febr. 2015), preşedinte al PMP (8 febr. 2015 - 25 oct. 2015), preşedinte executiv (25 oct. 2015 - prezent). 

Este membru fondator şi preşedinte al asociaţiei Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni (2000) şi membru fondator al asociaţiei Centrul pentru Educaţie Democratică (2005). 

În urma alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, Eugen Tomac a obţinut un mandat de deputat în Bucureşti, pe listele PMP. 

A fost decorat cu medalia comemorativă "Dimitrie Cantemir" de către Fundaţia Culturală "Magazin Istoric" (2009); cu Ordinul "Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă" al Mitropoliei Basarabiei (2010). A primit premiul "Vocaţia Spiritului Balcanic" din partea revistei "Balcanii şi Europa" (2011).

Tag-uri: Eugen Tomac, PMP
loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ