CM 2014. Costa Rica a învins Grecia în optimi și va juca în sferturi cu Oland

| 30 iun, 2014

Surprinzătoarea echipă a Costa Ricăi s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Brazilia (12 iunie - 13 iulie), după ce a învins Grecia, la loviturile de departajare, cu scorul de 5-3, duminică, pe 'Arena Pernambuco' din Recife, în optimile de finală ale competiţiei. După 90 şi 120 de minute scorul a fost egal, 1-1.

Costa Rica a deschis scorul prin Bryan Ruiz (52), la o fază care nu anunţa nimic, dar Grecia a salvat din nou situaţia în ultimele minute ale timpului regulamentar, egalând prin Sokratis Papastathopoulos (90+1).

Costa Rica a ajuns între primele opt echipe din lume şi va întâlni Olanda în sferturile de finală.

Costa Rica şi-a creat prima ocazie notabilă a întâlnirii, dar şutul lui Bolanos s-a dus peste poartă (8). Grecia a replicat prin Christodoulopoulos (12), dar nici şutul său nu a fost cadrat.

Deşi Costa Rica a avut o posesie mai bună, ocaziile mai mari au aparţinut grecilor. Mai întâi, Karagounis a tras de la distanţă în braţele lui Navas (28), iar apoi goalkeeper-ul costarican a salvat golul cu o intervenţie de excepţie la reluarea lui Salpingidis (37), după centrarea lui Holebas.

Prima ocazie de după pauză a fost tot a elenilor, dar Samaras a reluat cu capul în braţele lui Navas (47).

Cei care au deschis scorul au fost ''Los Ticos'', în minutul 52, prin Bryan Ruiz, care a şutat fără preluare, plasat, din marginea careului, la centrarea lui Bolanos: 1-0.

Imediat după gol, la o nouă fază de atac a latino-americanilor (54), fundaşul Torosidis a comis un henţ evident în careu, dar arbitrul nu a acordat penalty-ul cuvenit.

Situaţia din teren s-a îngreunat pentru Costa Rica din minutul 66, când echipa lui Jorge Luis Pinto a rămas în zece oameni, Duarte fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben. Grecii au alergat după egalare, dar nu au reuşit minute bune să îşi creeze situaţii de gol, Karagounis nefiind periculos nici din lovitură liberă (80) din poziţie favorabilă. Navas a reţinut cu şansă o centrare a lui Christodoulopoulos (87).

Grecia, viitoarea adversară a României din preliminariile EURO 2016, a reuşit să repete performanţa din meciul cu Cote d'Ivoire, când a smuls succesul în prelungiri, iar de data aceasta a egalat în min. 90+1, când la o minge aruncată în careul costarican, Gekas a tras din întoarcere, Navas a respins, iar Papastathopoulos a trimis balonul în plasă: 1-1.

Mai mult, Grecia a avut şansa de a închide conturile, pentru că Mitroglou a reluat periculos cu capul, dar Navas a salvat splendid de sub transversală (90+4).

Ambele echipe au fost lipsite de luciditate în prelungiri, Costa Rica renunţând la ofensivă, în timp ce grecii au atacat, dar în general neinspirat. Gekas a reluat necontrolat cu capul pe lângă poartă (95), iar Katsouranis a fost blocat in extremis de Gonzalez (100). Brenes (106) a semnat singura şansă a costaricanilor în timpul suplimentar, un şut peste poartă. Costa Rica a încercat o acţiune în forţă la un corner, dar Grecia a pornit pe o contră supranumerică, cinci la doi, Navas salvând situaţia la şutul lui Christodoulopoulos (113). Mitroglou a ratat ocazia meciului în ultimele secunde ale prelungirilor (120+1), şutând pe lângă poartă din poziţie ideală.

Imediat după terminarea prelungirilor, Fernando Santos, selecţionerul Greciei, a fost eliminat de arbitru de pe banca tehnică pentru proteste.

Jucătorii desemnaţi să execute loviturile de departajare s-au achitat cu brio de sarcină, dar şutul lui Gekas a fost respins de Navas, Umana transformând lovitura decisivă, care a calificat ''Los Ticos'' în sferturi, o echipă care a jucat jumătate din acest meci de 120 de minute în inferioritate numerică.


Costa Rica - Grecia 1-1 (0-0, 1-1), după prelungiri; 5-3 la loviturile de departajare

Au marcat: Bryan Ruiz (52), respectiv Sokratis Papastathopoulos (90+1).

Au executat loviturile de departajare: Celso Borges 1-0 (gol), Kostas Mitroglou 1-1 (gol), Bryan Ruiz 2-1 (gol), Lazaros Christodoulopoulos 2-2 (gol), Giancaro Gonzalez 3-2 (gol), Jose Holebas 3-3 (gol), Joel Campbell 4-3 (gol), Theofanis Gekas 4-3 (ratare - apără Navas), Michael Umana 5-3 (gol).

Recife, ''Arena Pernambucano''

Cupa Mondială 2014 - optimi de finală


Au evoluat echipele:

Costa Rica: 1. Keylor Navas - 16. Cristian Gamboa (2. Johnny Acosta, 77), 6. Oscar Duarte, 3. Giancaro Gonzalez, 4. Michael Umana, 15. Junior Diaz - 10. Bryan Ruiz (căpitan), 5. Celso Borges, 17. Yeltsin Tejeda (22. Jose Miguel Cubero, 66), 7. Christian Bolanos (14. Randall Brenes, 83) - 9. Joel Campbell. Selecţioner: Jorge Luis Pinto.

Rezerve neutilizate: 18. Patrick Pemberton, 23. Daniel Cambronero - 8. Heiner Mora, 11. Michael Barrantes, 12. Waylon Francis, 13. Oscar Esteban Granados, 19. Roy Miller, 20. Diego Calvo, 21. Marcos Urena.

Grecia: 1. Orestis Karnezis - 15. Vassilis Torosidis, 4. Kostas Manolas, 19. Sokratis Papastathopoulos, 20. Jose Holebas - 2. Giannis Maniatis (21. Kostas Katsouranis, 78), 10. Georgios Karagounis (căpitan), 22. Andreas Samaris (9. Kostas Mitroglou, 58) - 14. Dimitris Salpingidis (17. Theofanis Gekas, 69), 7. Georgios Samaras, 16. Lazaros Christodoulopoulos. Selecţioner: Fernando Santos.

Rezerve neutilizate: 12. Panagiotis Glykos, 13. Stefanos Kapino - 3. Georgios Tzavellas, 5. Vangelis Moras, 6. Alexandros Tziolis, 8. Panagiotis Kone, 11. Loukas Vyntra, 18. Giannis Fetfatzidis, 23. Panagiotis Tachtsidis.


Arbitru: Benjamin Williams; arbitri asistenţi: Matthew Cream, Hakan Anaz (toţi din Australia); arbitru de rezervă: Nawaf Shukralla (Bahrain)

Cartonaşe galbene: Samaris (36), Duarte (42, 66), Tejeda (48), Granados (57), Ruiz (70), Manolas (72), Navas (90).

Cartonaş roşu: Duarte (66).

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ