Poliţia dispune de un sistem de localizare a telefoanelor mobile, dar e utilizat doar în cauze penale
Sistemul utilizat de Direcţia Operaţiuni Speciale din IGPR cu ajutorul căruia se pot localiza terminalele GSM folosite de principalii suspecţi de comiterea unor infracţiuni grave poate fi folosit doar în baza autorizării magistraţilor, în instrumentarea unor cauzelor penale, informează Poliţia Română.
"Achiziţionarea sistemului s-a realizat în cursul anului 2013 în urma accesării unui proiect finanţat din fonduri europene prin mecanismul OLAF Hercules2 de Asistenţă Tehnică, în vederea întăririi capacităţii de luptă a unităţilor de poliţie împotriva criminalităţii economico-financiare. Sistemul poate fi folosit doar în baza autorizării magistraţilor, în instrumentarea cauzelor penale, pentru localizarea terminalelor GSM folosite de principalii suspecţi de comiterea unor infracţiuni grave. De asemenea, acesta poate fi folosit în vederea localizării persoanelor urmărite în temeiul legii, precum şi a celor dispărute în condiţii suspecte, care fac obiectul unor cauze penale. Sistemul este folosit potrivit prevederilor art. 91 ind. 4 şi art 493 ind. 1, din Codul de Procedură Penală", precizează IGPR într-un comunicat citat de Agerpres.
În activităţile de căutare a victimelor accidentului aviatic produs luni seară la limita judeţelor Cluj şi Alba au fost angrenaţi aproximativ 100 de poliţişti, fiind folosite 21 de autospeciale.
De asemenea, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, o echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, formată din ofiţeri experţi în accidente aviatice, s-a deplasat la locul incidentului în vederea efectuării de cercetări, sub coordonarea procurorilor criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Totodată, în noaptea de luni spre marţi, după identificarea victimelor, potrivit dispoziţiei inspectorului general s-au demarat procedurile de anunţare a familiilor persoanelor decedate de către poliţişti şi psihologi din cadrul DGPMB şi IPJ Ilfov.