Primul om de pe Pământ – ”cetățean al României”?

| 21 iul, 2014

Ediția din 7 iulie a American Journal of Physical Anthropology relatează despre o descoperire de o importanță deosebită a mai multor cercetători americani și români. Astfel, în urma analizelor efectuate de aceștia asupra urmelor de pași din peștera Ciur-Izbuc din Munții Pădurea Craiului, s-a concluzionat că acestea ar fi cele mai vechi aparținând omului preistoric, desoperite pe teritoriul Europei.

URME DE PAŞI. Urmele plantare respective au fost prima oară descoperite în peșteră în anul 1965. În urma cercetărilor inițiale, oamenii de știință au atribuit respectivele urme unui bărbat, unei femei și unui copil care ar fi trăit în urmă cu 10.000-15.000 de ani. Numai că analizele recente au răsturnat această teorie.

URME DE PAŞI VECHI. Astfel, după datarea cu carbon a unor oase de urși de peșteră, ce au fost găsite la mică distanță sub urmele de pași, s-a descoprerit că persoanele care au lăsat respectivele urme în peșteră ar fi trăit în urmă cu 36.500 de ani. Analizele au fost realizate de antropologul american David Webb și colegii săi care au reușit să studieze doar 51 de urme plantare care s-au păstrat intacte, restul fiind compromise de către turiști și exploratori. În urma analizei urmelor plantare s-a constatat că acestea au fost realizate de șase sau șapte persoane, inclusiv un copil, care au intrat în peșteră după ce podeaua acesteia a fost acoperită cu nisip în urma unei inundații.

Citeşte şi: Descoperire impresionantă de ULTIMĂ ORĂ: Cele mai vechi urme de PAȘI din LUME, într-o peșteră din România

CELE MAI VECHI URME DE PAŞI. Până la descoperirea oamenilor de știință americani și români, cele mai vechi urme plantare de Homo Sapiens, descoperite în Europa, au fost datate ca fiind realizate acum 33.000 de ani, în timp ce la nivel mondial, cea mai veche urmă de pas a fost dezvelită de cercetători în situl Engare Sero din Tanzania și ar avea o vechime de 120.000 de ani. Însă, datele analizelor realizate de oamenii de știință nu au fost publicate, ceea ce pune la îndoială corectitudinea datării și autenticițății urmelor.

CELE MAI VECHI URME DE PAŞI DIN LUME. Urmele plantare descoperite în peștera Ciur-Izbuc din Munții Pădurea Craiului, județul Bihor, nu sunt cele mai vechi atestări ale vieții umane pe teritoriul actual al României. În baza urmelor descoperite până în acest moment pe teritoriul țării noastre, oamenii de știință că primele manifestări de viață omenească datează de acum aproximativ 1.500.000 de ani. La Bugiulești, pe valea Oltețului, au fost descoperite oasele a 20 de specii de animale, ce datează de 1.800 000- 1.400.000 de ani și care atestă cea mai veche intervenție umană pe teritoriul actual al României, găsindu-se pe oase urme de zdrobire. Totodată, cele mai vechi rămășițe umane ale omului modern din Europa au fost descoperite în Peștera cu Oase din județul Caraș-Severin. În urma studierii mai multor oase specialiștii au descoperit o mandibulă de Homo Sapiens care încă mai avea cinci molari. În urma analizei acestui fragment osos s-a constatat că aceasta avea o vechime de aproximativ 35.000 de ani, fiind astfel și cele mai vechi rămășițe umane descoperite în Europa.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 iul, 2014
Marian
locuri de munca
Oferta urgenta de locuri de munca! Veti vedea ca zilnic tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra, pentru ca oferim din start contract legal si punem imediat la dispozitia tuturor dovada platii! Deja am acordat si primele castiguri! NU e MLM si NU e joc piramidal! Castigati sigur 300 dolari lunar, ca operator online, lucrand 3 ore pe zi! Pentru detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email:
[email protected]
21 iul, 2014
Alfred Bulan-antropolog
studii recente arata ca ar fi vorba de oameni din tribul Sultanescu..
aveau molarii dezvoltati ca sa manance bine,mandibula la fel...
se pare insa,ca nu aveau coloana...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ