Socol: Aplicarea pachetului fiscal ar putea genera un risc de putere între angajator și angajat și scăderea salariilor în IT

| 08 noi, 19:50

Aplicarea pachetului fiscal ar putea genera un risc în ceea ce privește puterea dintre angajator și angajat, iar salariile din IT ar putea scădea, susține Cristian Socol, conferențiar universitar la Academia de Studii Economice (ASE).

"Revoluția fiscală este o sintagmă exagerată. Se propune un pachet fiscal care încearcă să consolideze strategia wage led growth, cu plusuri legate de impactul asupra creșterii puterii de cumpărare a salariaților (mai mult la cei cu venituri mici, medici și profesori), a pensionarilor (cei cu venituri de peste 2.000 lei) și o relaxare fiscală/încurajare a celor care practică activități independente și a celor care au venituri din dobânzi, chirii, arende, investiții", a declarat Socol, pentru AGERPRES.

În plus, potrivit acestuia, după schimbarea principiului pe baza căruia se stabilește contribuția la pensii prin noua Lege a pensiilor contribuția și implicit pensia vor crește cu 20%.

"Se stimulează afacerile mici și mijlocii încercându-se aducerea a cât mai mulți români în clasa de mijloc. La puncte slabe aș pune comunicarea incompletă a măsurilor, un anumit risc în ceea ce privește puterea dintre angajator și angajat (aici trebuie reintroduse contractele colective de muncă) și scăderea salariilor în IT (aici trebuie fundamentată / updatată o nouă schemă/ schema deja existentă de ajutor de stat privind investițiile și crearea de locuri de muncă astfel încât statul să compenseze pierderilor). Pe partea de administrații publice locale, se vor prezenta soluții compensatorii pentru a nu fi afectate investițiile", a mai arătat conferențiarul universitar de la ASE.

Un proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Fiscal, publicat recent de Ministerul Finanțelor, prevede trecerea la angajat, de la angajator, a contribuțiilor sociale, începând cu 1 ianuarie 2018. Nivelul contribuțiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%.

"Din totalul de 22,75% contribuții datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat", a informat Ministerul Finanțelor. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuții reținute de angajator în numele salariatului, iar contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanțe salariale.

Transferul contribuțiilor de la angajator la angajat se va face prin ordonanță de urgență, în ședința de Guvern de miercuri.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ