Vosganian: E o situaţie ciudată, primesc moţiuni pe domeniul energiei când nu mai sunt ministru

| 28 mai, 2013

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat marţi în plenul Camerei Deputaţilor că se află într-o situaţie oarecum ciudată: a primit o moţiune simplă privind domeniul energiei, deşi el nu mai deţine portofoliul Energiei, iar ministerul pe care îl conduce acum nu se ocupă direct de acest sector.

'Mă aflu într-o situaţie oarecum ciudată: am fost timp de doi ani ministrul Energiei şi împotriva mea nu a fost nicio moţiune, în schimb, primesc moţiuni pe domeniul energiei atunci când nu mai sunt ministrul Energiei. Asta probabil că face parte din evoluţia afecţiunii pe care ne-o purtăm unii altora şi dumneavoastră aţi socotit că uneori e plăcut să mă revedeţi. Ministerul Economiei în structura pe care eu o conduc nu se ocupă direct de energie, de aceea sunt dispus să dialoghez cu dumneavoastră, dar nu în formula de incriminat, pentru că în această privinţă mi-ar face plăcere să am şi eu atribuţii directe, dar nu le am', a afirmat ministrul Economiei în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii simple privind situaţia din Valea Jiului.

El a adăugat că a lăsat guvernării PDL un portofoliu bun pe care să-l urmeze, că a încheiat contractul pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, a încheiat protocoalele pentru retehnologizarea unor centrale, cum ar fi Galaţi, Brăila sau Doiceşti şi a încheiat modernizarea termocentralei de la Paroşeni.

'Poate dumneavoastră ar trebui să explicaţi de ce toate aceste parteneriate pe care vi le-am lăsat s-au spulberat. Ar trebui să explicaţi de ce nu aţi dorit în 2009 cea de-a doua modernizare de la Paroşeni, pe care, dacă aţi fi început-o atunci, acum ar fi fost terminată şi nu am mai fi avut o problemă iar Valea Jiului ar fi fost un producător eficient de energie. Poate ar fi trebuit să ne explicaţi de ce aţi iniţiat contractele de import care sufocă acum Valea Jiului. Eu vă mărturisesc că din respect pentru dvs. şi faţă de Comisia Europeană am să duc la capăt, în perioada mandatului meu, ceea ce am primit în legătură cu programul de închidere a minelor, program care funcţionează', a spus Vosganian.

Ministrul Economiei a precizat că a venit în faţa parlamentarilor Opoziţiei cu dorinţa de a dialoga iar dacă această moţiune va duce la ipoteza că Valea Jiului va deveni un producător eficient de energie, atunci ea va fi benefică, dar dacă rămâne cantonată într-o zonă de dezbatere locală în care PDL doreşte 'să-i facă pe mineri să uite ce s-a întâmplat în timpul guvernării sale', atunci cel mai bun lucru va fi ca această moţiune să fie respinsă.

Moţiunea simplă 'Scăpaţi mineritul din Valea Jiului de norocul rău al conducerii bicefale Vosganian - Niţă' a fost iniţiată de grupurile parlamentare PP-DD şi PDL.

Iniţiatorii moţiunii susţin că sistemul energetic naţional, sub conducerea miniştrilor Varujan Vosganian şi Constantin Niţă, trece prin cea mai gravă criză pe care a cunoscut-o România de-a lungul întregii sale istorii şi solicită demisia celor doi miniştri.

Votul final va fi dat în şedinţa de plen de miercuri.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ