Ce mi-e Crin, ce mi-e Vadim: cavalerii înfrângerii absolute, în luptă cu sondajele

”Observ la Crin Antonescu o adaptare perfectă la împrejurări, un lucru care îi va aduce o creştere în sondaje", suna previziunea făcută atunci de Cristoiu, la Realitatea TV. Clarviziunea jurnalistului nu s-a confirmat, sondajele nu l-au iubit pe Antonescu și -pe cale de consecință- nici liderul PNL n-a iubit sondajele. Lui Cristoiu nu-i putem reproșa nimic: analiștii ca și jurnaliștii, se mai înșală, chiar dacă ghicesc viitorul sub auspiciile lui Traian Băsescu. Crin Antonescu însă are o relație deja cronicizată cu sondajele...

Felul în care s-a raportat șeful liberal la măsurătorile și estimările electorale trădează nu numai frustrarea învinsului ci și un mod de gândire cât se poate de desuet. E drept, sondajele au avut preistoria lor în România postdecembristă, o perioadă obscură în care au fost folosite ca instrumente ale manipulării. Dar, la fel de drept este că acea perioadă a trecut de ceva timp: în prezent cine se ceartă cu graficele scuipă împotriva vântului. Cercetarea de piață trăiește sau moare sub dominația constrângătoare a marjei de eroare.

Crin Antonescu nu a înțeles și nu a știut să interpreteze semnalele de alarmă prezente în sondajele de opinie. Iar când a constatat că nu le poate influența brutal, prea multe variabile fiind intangibile sau greu de cuantificat, s-a supărat ca văcarul pe sat și a început să se înjure cu statisticile. Reacția este extrem de relevantă pentru evoluția ulterioară a unui candidat la o funcție publică eligibilă: să ignori sondajele este cât se poate de grav, să te lupți cu ele, considerându-le adversari, este deja de-a dreptul antologic. O vreme, pentru Don Quijote de PNL curbele descendente ale graficelor de popularitate au ținut locul morilor de vânt.

Dincolo de simpla ironie prin care Antonescu și-a manifestat disprețul față de un instrument modern pe care în mod evident nu știe a-l folosi, se ascunde mentalitatea retrogradă a autocratului care disprețuiește opinia publică pe baze elitiste, dar o maschează cu ipocrizie în timp ce se ascunde după teorii conspiraționiste. În conformitate și Antonescu, obosit să ironizeze și să ia peste picior în devălmășie absolut toate cercetările care-l dau ca perdant garantat, a început să se victimizeze atacând la baionetă estimările prin care – consideră acesta- el este furat iar electoratul manipulat.

Inadecvarea liderului liberal vis-a-vis de mecanismele unor campanii electorale moderne nici măcar nu poate fi numită originală: acest discurs păcătos și auto-distructiv a fost explorat înaintea sa de Corneliu Vadim Tudor, eternul ”furat” al tuturor alegerilor din România.