Iei paracetamol când ești răcit?! Răspunsul specialiștilor te va surprinde

| 23 ian, 10:43

Paracetamolul, unul dintre cele mai utilizate medicamente de catre romani, nu ajuta in cazul infectiilor gripale, este concluzia la care au ajuns medicii. Mai mult, automedicatia poate conduce la intoxicatii grave.

Chiar dacă ajută la reducerea durerilor moderate, acest medicament nu influenţează în bine sau în rău evoluţia gripei, spun autorii unui studiu publicat, recent, în revista medicală „Respirology”.

Cercetătorii de la Institutul de Cercetare Medicală din Noua Zeelandă au urmărit evoluţia stării de sănătate a unui grup de pacienţi diagnosticaţi cu gripă. Jumătate din participanţii la studiu au primit un tratament cu 1 gram de paracetamol de patru ori pe zi, iar ceilalţi placebo.

La finalul perioadei de monitorizare, medicii nu au observat nicio diferenţă între cele două grupuri în privinţa timpului necesar vindecării sau a stării generale, scrie jurnalul.

„Paracetamolul clasic nu are efect asupra încărcăturii virale, febrei sau simptomelor clinice la pacienţii cu gripă”, au concluzionat cercetătorii, adăugând că nu se justifică utilizarea acestui medicament în cazul infecţiilor gripale. Astfel că, singura modalitate de prevenţie a gripei rămâne vaccinarea antigripală.

Paracetamolul (acetaminofenul) se află în topul medicamentelor pe care şi le autoadministrează românii, de multe ori chiar fără să ştie. Fie că au febră, cefalee sau dureri minore, stări gripale sau o banală răceală, oamenii dau fuga la farmacie pentru a cumpăra „ceva” pentru simptomele respective, iar oferta de la raft este mai mult decât bogată: paracetamolul se găseşte în peste 100 de produse farmaceutice care se vând fără reţetă.

Administrat în doze mari, paracetamolul poate afecta grav organismul, în special ficatul şi rinichii, punându-l în pericol vital. Acesta poate duce la insuficienţă hepatică, iar asocierea cu alcoolul dublează acest risc. Uneori, hepatotoxicitatea şi leziunile sunt atât de mari, încât pacienţii au nevoie de transplant hepatic urgent pentru a supravieţui intoxicaţiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ