Performanţa în Educatie, de la gradiniţă până la facultate

| 18 iul, 2014

Chiar dacă Evaluările Naţionale pentru elevii care au terminat ciclul gimnazial s-au încheiat, iar examenul de bacalaureat din această sesiune de vară a fost probabil unul dintre cele mai reuşite din ultimii ani, pentru oficialii din minister nu există în mod propriu-zis vacanţă.

Şi cum îmbunătăţirea constantă a sistemului educaţional din România reclamă eforturi pe măsură, Ministerul Educaţiei se preocupă pentru ca învăţământul autohton să fie în pas cu ceea ce se întâmplă în sistemele de învăţământ din celelalte state europene.

Citește și: Schimbare de ultimă oră pentru elevii din clasele primare

În acest scop, Remus Pricopie a anunţat că ministerul pe care îl conduce lucrează la elaborarea unor noi granturi, cu adresabilitate nu doar pentru învătământul universitar sau preuniversitar, ci pornind chiar de la învăţământul preşcolar. „Pe 2014-2020 vor fi granturi de la grădiniţă până la facultate. Granturile vor fi concepute în aşa fel încât în primul rând să investeşti în două zone: resursa umană, adică profesori, cu posibilitatea ca până la 80% din banii alocaţi să meargă către aceştia, fac ore suplimentare, îi plăteşti. Cei care doresc să rămână la şcoală, să îşi facă temele, profesorii respectivi care vor să câştige un ban în plus şi să aibă o performanţă cu elevii să fie şi recompensaţi pentru acest lucru", a explicat ministrul Educaţiei.

În altă ordine de idei, planul ministerului Educaţiei ţinteşte simultan două obiective. Mai întâi, vorbim despre stimularea resursei umane din sistemul de învăţământ. Ţinând cont că salariile profesorilor nu sunt încă la un nivel satisfăcător, identificarea unor resurse alternative prin care veniturile cadrelor didactice să fie suplimentate este cu siguranţă o veste de bun augur.

Citește și: Pricopie: Aş introduce obligativitatea de a se intra cu 5 la liceu, dar nu sunt suficiente şcoli profesionale

Nu de puţine ori profesorii au fost acuzaţi, de cele mai multe ori pe ndrept, ca fiind principalii responsabili de slaba pregătire a elevilor. Noul program de granturi are astfel toate şansele de a demonta odată pentru totdeauna acest mit. Profesorii fac ore suplimentare şi este firesc să fie platiţi pentru munca depusă în plus alături de elevi.

Nu trebuie însă uitat că una dintre puţinele măsuri dedicate profesorilor şi care prevedea acordarea unui bonus de o sută de euro dascălilor, bani ce puteau fi cheltuiţi pe cărţi sau în scopul aprofundării cunoştinţelor a fost tăiată de regimul Basescu. Argumentul a fost desigur cel al austerităţii. La acest moment, Ministrul Educatiei ia în calcul reintroducerea acestui program, dar într-o formulă mai flexibilă. Profesorii, şi mai ales cei tineri, au nevoie de un buget dedicat dezvolătrii profesionale, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări ale Uniunii Europene. Iar dezvoltarea profesională nu poate fi rezumată doar la achiziţia uno cărţi, ci poate fi extinsă la participare la diferite conferinţe sau cursuri ale căror obiectiv este cel al aprofundării.

Totodată, granturile se vor adresa şi elevilor astfel încât copiii cu probleme sociale sau cei provenţi din familii sărmane să aibă şansa de a studia şi de a-şi croi un viitor. La acest moment există un prooect de acest gen intitulat „Bani de liceu”, dar eficienţa lui este mai degrabă scăzută în condiţiile în care sumele alocate nu au fost nicioată majorate. Prin urmare, atragerea unor fonduri structurale şi pentru astfel de programe este una dintre ţintele Ministerului Educaţiei.

Concluzia este simplă. Acolo unde resursele bugetare nu sunt suficiente, identificarea unor alternative viabile de finanţare reprezintă cu adevărat o necesitate. Este şi modelul de succes pe care Ministerul Educaţiei încearcă să-l implementeze, accesând finanţări prin intermediul granturilor. Iar şi mai important este că aceste granturi sunt dedicate tuturor ciclurilor de învăţământ, de la cel preşcolar până la cel postuniversitar.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ